Data publicării:

Sondaj ME: Elevii şi părinţii au decis când începe anul şcolar

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mai mult de trei sferturi dintre elevi şi părinţi vor ca anul şcolar viitor să înceapă pe 17 septembrie, potrivit unui sondaj al Ministerului Educaţiei.

Alegeri prezidentiale 2024

Părinţii şi elevii vor ca anul şcolar 2018 - 2019 să înceapă pe 17 septembrie şi nu o săptămână mai devreme, după ce 76,95% dintre persoanele au răspuns în acest sensunui chestionar al Ministerului Educaţiei Naţionale vor ca anul şcolar viitor să înceapă luni 17 septembrie 2018.

'În ceea ce priveşte data la care ar trebui să înceapă anul şcolar 2018 - 2019, 76,95% dintre respondenţi, adică 29.423 de persoane dintr-un total de 38.239 de persoane care s-au pronunţat pe acest subiect, au indicat ziua de luni, 17 septembrie 2018. Pentru data de 10 septembrie au optat 17,57%, iar 5,49% au indicat alte variante. În privinţa vacanţelor şcolare de iarnă şi primăvară/ Paşte, opiniile sunt majoritar conturate în favoarea unei perioade de 3 săptămâni în ambele cazuri: 71,81%, mai precis 27.463 de persoane (dintr-un total de 38.245), au indicat acest interval ca fiind optim pentru vacanţa de iarnă, respectiv 52,02% - adică 19.835 dintre cei 38.126 de respondenţi - s-au orientat către o vacanţă de primăvară/ Paşte cuprinsă între 20 aprilie şi 5 mai 2019. De asemenea, 22.732 de persoane (59,50%) dintre cele 38.208 care au răspuns consideră că vacanţa intersemestrială este obligatorie', se arată într-un comunicat de presă al MEN, transmis joi Agerpres.

Potrivit sursei citate, 19.457 de respondenţi, reprezentând 50,85% dintre cei 38.262 de opinenţi pe această temă, sunt de părere că anul şcolar 2018 - 2019 trebuie să aibă cel puţin 34 de săptămâni. Alte două variante avansate (35 şi 36 de săptămâni) au întrunit 31,35%, respectiv 13,16% din răspunsurile exprimate.

MEN a organizat, în perioada 18 - 24 ianuarie 2018, o consultare publică privind structura anului şcolar 2018 - 2019, în cadrul căreia toţi cei interesaţi au avut ocazia să îşi exprime punctul de vedere prin completarea unui chestionar online.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel