Filosoful grec Platon susținea că oamenii aveau cândva patru brațe, patru picioare și două fețe. El a explicat că Zeus ne-a împărțit în jumătate ca o pedeapsă pentru mândria noastră și eram destinați să mergem pe Pământ căutându-ne cealaltă jumătate.

Înțelegerea noastră despre iubire și relații ar fi putut evolua începând cu 385 î.Hr., când Platon a scris Simpozionul, dar ideea de a avea o „cealaltă jumătate” încă dăinuie pentru mulți și a trecut testul istoriei.

Hindușii credeau în legături karmice

Unele tradiții hinduse susțin ideea că oamenii au o legătură karmică cu anumite suflete. În idiș, există un termen pentru un partener de căsătorie ideal sau predestinat: „bashertul” tău, care se traduce vag prin destin.

Poetul persan din secolul al XIII-lea și savantul islamic Rumi a adus ideea că îndrăgostiții nu se întâlnesc în cele din urmă, ci că sunt cumva unul în celălalt tot timpul. Și de la Romeo și Julieta la Heathcliff și Cathy, literatura occidentală este plină de exemple de îndrăgostiți care trebuiau să fie împreună, scrie BBC. 

Deși conceptul de suflet pereche ar fi existat de mii de ani, termenul real a fost probabil introdus abia în secolul al XIX-lea. Prima sa utilizare înregistrată este în 1822, într-o scrisoare scrisă de poetul Samuel Taylor Coleridge. 

„Pentru a fi fericit în viața căsătorită...trebuie să ai un suflet pereche”, a scris el. Viața amoroasă a lui Coleridge a fost nefericită, s-a căsătorit în mare parte din cauza presiunilor sociale și a petrecut cea mai mare parte a uniunii departe de soția sa, înainte ca ei să se despartă definitiv.

Individualismul a promovat ideea sufletului pereche

Cu toate acestea, în ciuda incapacității lui Coleridge de a găsi un adevărat suflet pereche, ideea a persistat, crescând în popularitate, mai ales în ultimele decenii. Brad Wilcox, profesor de sociologie și director al National Marriage Project la Universitatea din Virginia, SUA, constată o creștere a atractivității sufletelor pereche începând cu anii 1970, când apariția a ceea ce el numește „deceniul eu” și o cultură a individualismul ne-a schimbat abordarea relațiilor.

„Oamenii sunt acum mai predispuși să caute relații care să-i facă fericiți și împliniți”, spune Wilcox. „Este facilitată și de prosperitatea fără precedent din Occident, care a făcut oamenii mai puțin dependenți de căsătorie pentru supraviețuirea economică. A existat o trecere de la o abordare pragmatică a căsătoriei la un model de căsătorie mai expresiv, cu suflet pereche, în care așteptările oamenilor sunt mai mult psihologice și mai puțin materiale”. 

Natura durabilă a mitului de suflet pereche

Există o mulțime de motive pentru a fi sceptic cu privire la ideea că o persoană perfectă îți este predestinată. La urma urmei, majoritatea oamenilor nu se îndepărtează de locurile natale atunci când își găsesc partenerul. Majoritatea americanilor se căsătoresc cu cineva din același stat cu ei, iar 43% se căsătoresc cu cineva alături de care au mers la liceu sau la facultate.

Pe o planetă de aproape opt miliarde de oameni, este o coincidență că sufletele pereche ale atâtor oameni sunt doar în următoarea clasă. Cu toate acestea, ideea unui suflet pereche a persistat în numeroase societăți și perioade de timp.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News