Data publicării:

Mahmoud Abbas va cere aderarea Palestinei la ONU, la 23 septembrie

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, va prezenta pe 23 septembrie, la ONU, în lipsa unei "alternative credibile", o cerere de aderare a statului palestinian la Naţiunile Unite, afirmă un oficial palestinian de rang înalt.

"Pe 23 septembrie, la ora 12.30, preşedinele Abbas îi va prezenta această solicitare secretarului general ONU, Ban Ki-moon", în afara cazului în care va apărea o propunere "credibilă" pentru reluarea negocierilor, afirmă ministrul palestinian de Externe, Riyad Al-Malki, referindu-se la contactele în curs cu reprezentanţi americani şi europeni, informează Mediafax.

Palestinienii au lansat, la 8 septembrie, campania de susţinere a cererii de aderare a unui stat Palestina la ONU, solicitându-i secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, să le sprijine demersul.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi-a reiterat imediat susţinerea faţă de înfiinţarea unui stat palestinian care, în opinia lui, "trebuia să existe de mult timp" şi pentru care palestinienii se pregătesc să solicite aderarea la ONU în frontierele din 1967.

Citeşte şi:

UE îndeamnă la o soluţie „constructivă“ în problema unui stat palestinian

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel