Magistrații nu mai așteaptă. Încă două ieșiri din sistem. Președintele Klaus Iohannis a semnat eliberarea din funcții
Magistrații nu mai așteaptă decizia CCR și ies din sistem, îngroșând rândurile sutelor de pensionări care au avut loc în ultimul an.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a doi magistraţi, ca urmare a pensionării acestora. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, președintele i-a eliberat din funcţie pe Dalia Bălăceanu - judecător la Tribunalul Vâlcea, delegată în funcţia de preşedinte al Secţiei I civilă a acestei instanţe şi pe Sorin-Costel Corlăţeanu- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de apel.
De asemenea, preşedintele Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă - cu o stea Gabriela-Elena Sîrbu din Ministerul Apărării Naţionale. Gabriela-Elena Sîrbu este locţiitorul şefului Direcţiei Generale Juridice din MApN.
”Pe de-o parte, la începutul anului trecut, când am vorbit despre schimbarea legilor justiției, deja au făcut pasul și s-au pensionat o parte din magistrații care îndeplineau atunci condițiile, au trecut legile justiției în acea formă - care n-au schimbat mare lucru - însă declarațiile și inițierea, imediat după aceea, a unui nou proiect de modificare a statutului, au făcut să se pensioneze mult mai mulți. Am făcut un calcul: de anul trecut, din toamnă, și până acum s-au pensionat undeva la 400 - 500 de magistrați. Nu s-a terminat, avem în așteptare mai multe cereri de pensionare, dumnealor le-au temporizat, magistrații, așteaptă cu mare interes decizia din 26 iulie a CCR” spunea Daniel Grădinaru, președinte al CSM, pentru DCNews. Vezi mai mult aici
Judecătorii CCR au amânat decizia pe care trebuia să o dea în 26 iulie pentru 2 august, după contestația formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție la proiectul de lege care modifică pensiile speciale ale magistraților.
În cazul legii care interzice cumulul pensie-salariu, contestată tot de instanța supremă, CCR și-a amânat decizia pentru 21 septembrie, „pentru lămuriri suplimentare”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News