Magaye Guye, prins dopat cu cocaină. Jerry Gane, antrenorul lui Dinamo, nervos: Să nu îl mai văd!
Jerry Gane, antrenorul lui Dinamo Bucureşti, a reacţionat nervos după ce Magaye Gueye a fost depistat pozitiv la cocaină.
"Am rămas mut minute bune. Fix asta ne mai lipsea nouă, la Dinamo, în această perioadă. Nu era de ajuns ce probleme avem, cu ce ne confruntăm. Efectiv am fost în transă până când m-a liniștit doctorul fiindcă m-am gândit că o să pierdem meciul cu Steaua din Cupă!
Doctorul mi-a spus e un caz izolat și nu se pune problema să pierdem meciul, calificarea sau să avem de suferit noi, ca echipă. Dacă i-ar fi fost descoperite și alte substanțe dopante, în afară de cocaină, atunci da, poate s-ar fi extins ancheta și asupra restului lotului. În plus, au mai fost testați atunci alți doi jucători, Fabbrini și Steliano Filip și ei au fost în regulă", a spus Gane.
"Să nu îl mai văd"
"Se antrena normal, nu pot să spun că erau ceva extraordinar, mai ales la fizicul lui, la kilogramele lui, dar chiar nu m-a făcut prin modul în care se antrena să-l bănuiesc că ar fi capabil de așa ceva.
Nu am vorbit și nici nu mai vreau să mai vorbesc cu el vreodată. Să nu-l mai văd! Ce să mai am eu de discutat cu el când a făcut așa ceva? E incredibil, chiar nu-mi vine să cred! A venit vestea asta ca o bombă!
Dar va trebui să răspundă pentru ce a făcut. Atunci când semnezi un contract, îți asumi niște clauze, îți asumi o anumită responsabilitate. Nu se poate să faci așa ceva de capul tău. Probabil că i se va rezilia unilateral contractul", a mai zis Gane, pentru GSP.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News