MAE cere DPA şi ZDF rectificarea informaţiilor despre Centenar: erori grave, abordare tendenţioasă
Ministerul Afacerilor Externe consideră că articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă (DPA) şi preluat de postul public de televiziune german ZDF cu privire la aniversarea Centenarului Marii Uniri nu reflectă adevărul istoric, conţine erori grave şi o abordare tendenţioasă, precizând că, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri la cele două redacţii în vederea oferirii clarificărilor necesare şi solicitării rectificării celor prezentate.
MAE arată că elementele prezentate în articolul de presă indică o necunoaştere a istoriei şi punctează faptul că la Adunarea Naţională de la Alba Iulia au participat reprezentanţii tuturor partidelor, confesiunilor religioase şi stărilor sociale, iar rezoluţia adoptată a fost semnată mai întâi de reprezentanţii minorităţii germane din Transilvania şi Bucovina.
"Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu consternare de articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă (DPA - Deutsche Presse Agentur) şi preluat de postul public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) cu privire la aniversarea Centenarului Marii Unirii, care nu reflectă adevărul istoric, respectiv manifestarea de voinţă a Transilvaniei de unire cu România. Dincolo de abordarea tendenţioasă care reiese din titlul articolului, elementele prezentate indică o lipsă de cunoaştere a istoriei şi o ignorare voită a realităţilor istorice. La 1 decembrie 1918, 100.000 de persoane au hotărât Unirea cu România, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase şi a tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat la Alba Iulia, respectiv Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, a fost semnat mai întâi de reprezentanţi ai minorităţii germane din Transilvania şi Bucovina", precizează MAE în comunicat.
"Erorile grave aduc atingere adevărului istoric"
Ministerul de Externe arată că erorile grave pe care le conţine ştirea de presă menţionată aduc atingere adevărului istoric şi subliniază că, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, se fac demersuri pe lângă cele două redacţii pentru a oferi clarificări şi a rectifica cele prezentate iniţial.
"Erorile grave pe care le conţine ştirea de presă menţionată, din necunoaştere sau rea intenţie, aduc atingere adevărului istoric şi prevederilor Tratatelor de pace de la Versailles (1919) şi Trianon (1920), iar orice încercare de prezentare trunchiată sau denigrare a semnificaţiei acestui moment este un act care contravine principiilor fundamentale ale misiunii mass-media de informare corectă şi obiectivă a publicului. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri pe lângă redacţia Agenţiei Germane de Presă (DPA - Deutsche Presse Agentur), respectiv a postului public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) în vederea oferirii clarificărilor necesare şi solicitării rectificării celor prezentate", se mai arată în comunicatul MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News