MAE, atenţionare de călătorie pentru Cehia. Ninsorile abundente au dat totul peste cap
MAE a emis o avertizare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Cehia.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Cehă că Institutul Hidrometeorologic local a emis un cod roşu de ninsori pentru regiunile Boemia de Sud (Blatna, Daciice, Milevsko, Pisek, Strakonice) şi Vysocina (Moravske Budejovice, Telic), pentru
sâmbătă şi duminică.
MAE arată că, în acest interval de timp, se va depune un strat nou de zăpadă, de până la 40 de cm grosime, scrie Agerpres.
"Vor exista perturbări semnificative ale transporturilor rutiere, alimentării cu energie electrică şi aprovizionării cu bunuri de larg consum. Unele elemente ale infrastructurii de transport sunt impracticabile circulaţiei feroviare şi rutiere. Autorităţile cehe recomandă populaţiei să fie pregătită pentru o eventuală lipsă de energie temporară în anumite localităţi din regiunile Boemia de Sud şi Vysocina, să urmărească anunţurile autorităţilor privind extinderea blocării unor căi rutiere sau feroviare şi în alte regiuni şi să evite, pe cât posibil, deplasările care nu sunt absolut necesare. De asemenea, din cauza ninsorii abundente, se circulă cu dificultate către Aeroportul Vaclav Havel din Praga, iar intervenţia constantă a autorităţilor pentru degajarea pistei ar putea conduce la întârzieri ale zborurilor. Pasagerii sunt rugaţi să verifice informaţiile oficiale publicate pe paginile de internet ale companiilor aeriene", precizează sursa citată.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420 257 532090; +420 257 533965 şi +420 257 530426, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +420-607078 501.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://praga.mae.ro, https://www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News