Pe fondul evoluțiilor de securitate generate de tensiunile interne din Republica Kenya, inclusiv demonstrațiile recente din Nairobi, Ministerul Afacerilor Externe a decis ridicarea nivelului de alertă pentru acest stat la nivelul 8/9 – Evitați orice călătorie!.
Astfel, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în acest stat să își revizuiască planurile de călătorie și să își amâne deplasările în Kenya. De asemenea, MAE recomandă insistent cetățenilor români care se află pe teritoriul acestui stat să își notifice de urgență prezența la Ambasada României la Nairobi, în vederea facilitării obținerii de asistență și protecție consulară, dacă situația o va impune.
Totodată, cetățenii prezenți în Kenya sunt sfătuiți să manifeste prudență deosebită și să evite zonele în care se desfășoară demonstrații și să urmeze cu strictețe eventualele instrucțiuni ale autorităților locale. MAE, prin intermediul Ambasadei României la Nairobi monitorizează situația de securitate, misiunea diplomatică fiind pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor.
MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Nairobi: +254721214073, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +254708368303.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții