Madrid. Un atacator înarmat cu un cuțit a fost împușcat de polițiști
Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să atace mai mulți agenți de poliție. Atacatorul a fost împuşcat mortal.
Un individ care a încercat să atace agenţi de poliţie cu un cuţit a fost împuşcat mortal, vineri, la periferia oraşului spaniol Madrid, anunţă autorităţile, conform cotidianului El Mundo, citat de Mediafax.
Incidentul a avut loc în apropierea unui centru medical din cartierul Villaverde, situat la periferia Madridului. Mai multe persoane observaseră un individ suspect şi alertaseră poliţia. La sosirea echipajului, individul a încercat să îi atace cu un cuţit pe agenţi.
Un agent a fost rănit, iar agresorul a fost împușcat
Poliţiştii au tras iniţial focuri de avertisment şi, în contextul în care bărbatul continua să se apropie periculos, l-au împuşcat. Un agent de poliţie a suferit răni uşoare în urma atacului. Agresorul, un bărbat în vârstă de 35 de ani de origine africană, a decedat în urma rănilor suferite.
Autorităţile spaniole încearcă să stabilească circumstanţele exacte ale incidentului şi motivul comportamentului agresorului.
Atac similar într-un spital din Israel, în 2020
Cel puţin o persoană a fost rănită după ce un individ a comis un atac cu un cuţit într-un spital din oraşul israelian Tel Aviv înainte de a fi împuşcat mortal de agenţi de securitate, informează Ynetnews.com.
Un individ înarmat cu un cuţit a atacat mai multe persoane la intrarea în unitatea medicală. Autorul atacului, în vârstă de 27 de ani, din localitatea arabă Wadi Ara, situată în nordul Israelului, a fost împuşcat mortal de agenţi de securitate.
Autorităţile încearcă să afle motivul atacului, dar par să excludă ipoteza unui act terorist.
Femeie înjunghiată în gât într-un supermarket din Cluj
Cel care a înjunghiat-o pe femeie a fost un tânăr de 17 ani, care a fost depistat ulterior de polițiști, scrie Monitorul de Cluj.
„În jurul orei 18.30, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost lovită de o persoana necunoscută cu un obiect tăietor-înțepător, într-o societate comercială din municipiu, ulterior părăsind locația respectivă.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii, identificând o femeie de 33 de ani, din Cluj-Napoca, care a fost transportată în stare conștientă la o unitate medicală, spre a-i fi acordate îngrijiri de specialitate.
De asemenea, în baza semnalmentelor furnizate, la scurt timp polițiștii au identificat persoana în cauză, respectiv un tânăr de 17 ani.
Acesta a fost condus la sediul unității de poliție în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii faptei sesizate, continuării cercetărilor în cauză și luării măsurilor legale, în consecință”, a transmis IPJ Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News