Madrid 2019. Perechea Halep, Begu - rezultat în primul meci de dublu
Irina Begu și Simona Halep au jucat contra perechii Raluca Olaru, Darija Jurak în primul tur de dublu de la Madrid 2019.
Perechea Irina Begu, Simona Halep a învins, luni, cu 6-2, 6-3, cuplul Raluca Olaru, Darija Jurak (România/Croaţia), calificându-se în turul al doilea al probei de dublu din cadrul turneului de la Madrid.
Meciul a durat doar o oră și cinci minute. Begu şi Halep au fost conduse cu 2-0 în primul set, dar au câştigat apoi şase ghemuri la rând. Olaru şi Jurak au avut 2-0 şi în setul secund, însă nu au mai reuşit să ia decât un ghem până la final, cel de 3-3.
În turul doi la Madrid 2019, Halep și Begu vor da piept cu principalele favorite, jucătoarele cehe Barbora Krejcikova (locul 2 WTA la dublu) şi Katerina Siniakova (locul I WTA la dublu). De remarcat că Begu, dar în echipă cu Monica Niculescu, a reuşit, în februarie, să le învingă pe cele mai bune jucătoare de dublu din acest moment, în meciul decisiv al întâlnirii Cehia – România, din sferturile FedCup.
Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a început în forţă turneul de la Madrid, unde duminică, 5 mai 2019, a trecut fără mari emoţii, la simplu, tot în primul tur, de Margarita Gasparyan, 6-0, 6-4.
Citește și:
Madrid 2019 - Simona Halep, adversară dificilă în turul doi
Simona Halep Madrid 2019 - VIDEO primele declarații după debut. Ce a nemulțumit-o
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News