Data publicării:

Madonna renunță la Kabbalah pentru Opus Dei

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
madonna
madonna

Madonna, care în ultimii 15 ani a fost o fidelă practicantă a controversatului cult Kabbalah, a renunţat de curând la acesta, pentru a deveni o simpatizantă a organizaţiei secrete catolice Opus Dei, devenită celebră graţie filmului "Codul lui Da Vinci".

Cântăreaţa americană este foarte interesată de această organizaţie catolică şi şi-a petrecut ziua de vineri, săptămâna trecută, în compania unor preoţi catolici, la sediul din Londra al acestei organizaţii, potrivit Mediafax. Decizia artistei americane vine la puţin timp după ce Madonna ar fi avut, potrivit presei internaţionale, o serie de conflicte cu câţiva lideri ai cultului Kabbalah , în privinţa unor sume de bani strânse pentru fundaţia acesteia din Malawi şi care ar fi fost deturnate. A investit foarte mult în Kabbalah, iar ea a fost devastată de acele acuzaţii. A început să exploreze şi alte religii. Madonna a fost întotdeauna interesată de Opus Dei. Deocamdată, nu a devenit membru al cultului - a avut doar câteva discuţii neoficiale.

Potrivit publicaţiei britanice The Mirror, nu se ştie deocamdată cu certitudine dacă artista americană în vârstă de 51 de ani a renunţat în mod oficial la cultul Kabbalah. În urmă cu două săptămâni, presa americană a publicat o serie de articole în care se spunea că fundaţia de caritate a Madonnei, intitulată Raising Malawi, trebuia să cheltuiască circa 2,4 milioane de lire sterline (3,9 milioane de dolari) pentru a finanţa construcţia unei şcoli pentru fete în această ţară africană, dar cea mai mare parte din această sumă de bani a fost cheltuită pentru birourile Centrului Kabbalah din Los Angeles.

Madonna i-a concediat pe directorii fundaţiei Raising Malawi. Printre directorii concediaţi se află şi Michael Berg, codirector la Kabbalah Centre din Los Angeles. Alţi doi dintre directorii concediaţi, John Larkin şi Rachel Almog, au la rândul lor legături cu cultul Kabbalah. Presa nu deţine deocamdată dovezi ale faptului că aceşti directori ar fi comis nereguli în administrarea fundaţiei înfiinţate de artista americană.

Revista Newsweek anunţa săptămâna trecută că fundaţia Raising Malawi este cercetată de FBI şi de Inland Revenue Service (IRS), însă Madonna a negat această informaţie.

Vineri, Madonna a petrecut 90 de minute la sediul din Orme Court al organizaţiei Opus Dei. După această întâlnire, vedeta americană s-a îndreptat către reşedinţa ei din partea de nord-vest a Londrei.

În căutarea propriei spiritualităţi, Madonna a practicat yoga, a studiat budismul, taoismul şi s-a inspirat din "Arta războiului" - un tratat militar din secolul al XVI-lea - şi a citit numeroase scrieri despre primii creştini. Într-un interviu publicat în urmă cu câţiva ani, "regina muzicii pop" a declarat că această căutare spirituală a ei a încetat după ce a descoperit Kabbalah.

În 1997, Madonna a descoperit un centru în Los Angeles în care cursanţii au posibilitatea să practice un fel de amestec între tradiţiile evreieşti ortodoxe şi principiile gândirii pozitive. În 2004, cântăreaţa americană şi-a luat numele evreiesc Esther, însă nu s-a convertit la iudaism.

Considerată secretă, manipulatoare şi fundamentalistă, Opus Dei este, probabil, cea mai controversată organizaţie din sânul bisericii catolice, fiind denumită, în mod ironic, de către oponenţii ei, "Sfânta Mafie". Această organizaţie, al cărei nume înseamnă, în limba latină, "Lucrarea lui Dumnezeu", numără aproximativ 87.000 de membri în lumea întreagă, din care 70% sunt "supranumerari" - persoane căsătorite, active în societatea civilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel