De când s-a despărţit de Liam Hemsworth, cântăreaţa americană Miley Cyrus a ocupat primele pagini ale ziarelor cu iubirile sau cu dezamăgirile sale din dragoste. Mai întâi a fost scurta sa idilă cu populara influencer Kaitlynn Carter; iar mai recent cu noua sa relaţie, Cody Simpson, fostul iubit al lui Gigi Hadid.
Liam Hemsworth, care s-a refugiat în casa din Australia a fratelui său Chris după divorţ - după mai muţi ani de suişuri şi coborâşuri în relaţia sa cu fosta actriţă a studioului Disney - a dus o viaţă destul de retrasă până în prezent. Însă săptămâna trecută, el a fost surprins pe străzile din New York de mână cu o fată misterioasă. Este vorba de actriţa şi modelul australiană Maddison Brown. Câteva zile mai târziu ei au fost fotografiaţi în timp ce se sărutau fără teamă că ar putea fi văzuţi.
Maddison Brown, în vârstă de 22 de ani, este cunoscută pentru a fi jucat în serialul 'Dinasty', dar şi pentru rolul său din filmul 'Strangerland', alături de Nicole Kidman. Ea a defilat pentru case de modă precum Marchesa, firma fostei soţii a lui Harvey Weinstein, şi pentru brandul Jason Wu. Este vorba de o fată cu un profil total diferit de cel al lui Miley Cyrus. Îi place foarte mult natura, soarele şi plimbările în aer liber. Îi place, de asemenea, să călătorească după cum arată postările de pe contul său de Instagram, unde are peste jumătate de milion de admiratori, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"