Macron: Ucraina să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat marți că Ucraina ar trebui să aibă permisiunea de a "neutraliza" bazele militare rusești de unde sunt lansate rachete asupra teritoriului.
"Trebuie să le permitem să neutralizeze bazele militare de unde sunt trase rachetele (...), bazele militare de unde Ucraina este agresată", a afirmat Emmanuel Macron la o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz. Conferința s-a desfăşurat la castelul Meseberg în apropiere de Berlin.
"Dacă le spunem: 'nu aveţi dreptul să loviţi punctul de unde sunt trase rachetele', de fapt le spunem: 'vă livrăm arme, dar nu vă puteţi apăra' ", a explicat liderul de la Paris. Însă "nu dorim o escaladare", a mai adăugat președintele.
În schimb, Olaf Scholz a fost mai evaziv. "Ucraina are toate posibilităţile de a o face, în virtutea dreptului internaţional", a declarat cancelarul german. "Trebuie să o spunem clar, ea este atacată şi poate să se apere", a continuat el.
Putin a amenințat Europa cu "consecințe grave" dacă țările NATO vor permite Ucrainei să utilizeze armamentul occidental pentru a ataca ținte pe teritoriul rus
După ce Jens Stoltenberg solicitat aliaților să permită Ucrainei să atace direct teritoriul rus cu armele primite ca ajutor militar, discuțiile pe această temă au stârnit controverse în Washington și în capitalele europene. Cele mai rezervate țări până acum, în special Italia și Germania, avertizează asupra riscului escaladării conflictului din Ucraina, menționând posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să recurgă la arma nucleară.
De altfel, marți, Putin a amenințat Europa cu "consecințe grave" dacă țările NATO vor permite Ucrainei să utilizeze armamentul occidental pentru a ataca ținte pe teritoriul rus. "Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă", iar "acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus",a avertizat el, într-o conferință de presă susținută la finalul unei vizite în Uzbekistan.
De partea sa, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a subliniat că statele UE trebuie să găsească un echilibru între riscul de escaladare și necesitatea ca Ucraina să își apere teritoriul. Totuși, Borrell a considerat că armata ucraineană ar trebui să aibă posibilitatea de a lovi ținte pe teritoriul rus cu armament occidental, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News