Data publicării:
Macron, Nicușorul Franței? Laura Chiriac răspunde la întrebare
Emmanuel Macron, președintele ales al Franței, a fost comparat de unii cu Nicușor Dan. Macron a fondat, în aprilie 2016, mișcarea En Marche!, de centru, ajungând în finala prezidențială după un an. Laura Chiriac, jurnalistă specializată în politica din Hexagon, a analizat alegerile prezidențiale din 2017 pornind de la asemănarea făcută în unele medii românești între Nicușor Dan și Emmanuel Macron.
”Spre deosebire de Nicușor Dan, Macron a făcut politică la nivel înalt, a spus Laura Chiriac pentru DCNews. E un om al sistemului politic francez, nu poate fi perceput drept anti-sistem decât de naivi sau de cei care vor să se mintă singuri. Este improprie asemănarea cu Nicușor Dan. Mai degrabă Macron ar fi asemănat cu Sorin Oprescu: a fost socialist, a avut funcții importante oferite de socialiști, apoi a candidat cu succes după ce a părăsit partidul. Trecutul său e asociat cu fiscul, apoi a trecut de celalaltă parte, a fost bancher, revenidn în politică și administrație. Am putea spune că e un traseist, nu un om anti-sistem.
Acum 5 ani, când am reflectat alegerile din Franța pentru RTv, se spunea că țara trece printr-o criză fără precedent. Astăzi, criza e și mai și, fiecare an a fost mai rău ca altul. Totuși, francezii nu se lasă amăgiți. Votul arată o doză mare de realism, arată un popor cu exercițiu democratic, care caută soluții, nu promisiuni. De aceea, Marine Le Pen, care doar critică, nu a reușit. Dar, se cuvine arătat că Macron are mari probleme, merge pe o ghiață subțire. Absenteismul, la cel mai înalt nivel din 1969, arată că majoritatea francezilor nu a fost convinsă de Macron. Acesta nu are prieteni în politică, chiar dacă toți s-au coalizat pentru a învinge extrema dreaptă. Îi va fi greu să facă un guvern stabil, va fi greu să negocieze. Chiar dacă a fost învinsă Le Pen, Frontul Național va avea un cuvânt greu de spus la aqlegerile din vară, va avea un rol sporit în Parlament”, a declarat Laura Chiriac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News