Macron, intervenţie pentru ca Mbappe să rămână la PSG: Nu am spus Nu Realului, am spus Da Franţei
Kylian Mbappe, fotbalistul lui Paris Saint-Germain, a anunţat că nu a refuzat Real Madrid, ci a spus un "da" Franţei. În plus, spune el, decizia a venit şi după consultări cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.
Atacantul francez Kylian Mbappe, care şi-a prelungit contractul cu echipa de fotbal Paris Saint-Germain în ciuda ofertelor primite de la Real Madrid, a "spus da Franţei şi unui nou proiect", a declarat acesta într-o conferinţă de presă la arena Parc des Princes, adăugând totodată că este convins că poate câştiga trofeul "Balonul de Aur", informează AFP.
"Trebuie să ştim să avem încredere în oameni. Eu nu am pus presiune pe nimeni pentru un transfer. Fiecare trebuie să-şi ştie locul. În plus, eu nu voi influenţa niciun transfer sau vânzare. Eu nu sunt bun la asta. Acolo unde mă pricep, este pe teren şi vreau să mă dedic muncii mele", a spus vedeta franceză, conform Agerpres.
"Ştiu că s-a spus că am discutat cu Karim (Benzema), care îşi dorea să vin la Real Madrid. Dar nu am discutat. Nu am vrut să forţez nimic. Când ne vom vedea, cu siguranţă că vom discuta. Desigur, el mă va întreba de ce, iar eu îi voi explica. Este un coechipier, ştiu că îşi dorea ca eu să vin", a precizat Mbappe.
"Dacă eşti cel mai bun, vei fi Balon de Aur. Prea puţin contează unde joci"
Întrebat dacă a primit garanţii privind menţinerea antrenorului Mauricio Pochettino pe banca tehnică, Mbappe a precizat: Singura garanţie pe care o am, este că el are un contract până în 2023. Deocamdată, el este antrenorul nostru. Eu am o super relaţie cu el. Acum, clubul este cel care va decide".
"La Madrid este o istorie. Nu putem să comparăm Madrid şi Paris. (Real) Madrid este un club mult mai vechi decât PSG, care este un club tânăr. Regulile Balonului de Aur s-au schimbat. Acum nu mai este acea importanţă care era acordată clubului, nu mai depinzi atât de mult de echipa ta, de campionatul tău, de clubul tău. Astăzi, Balonul de Aur este pur şi simplu acordat celui mai bun jucător din lume, cel care îţi captează atenţia. Prea puţin contează unde joci. Dacă eşti cel mai bun vei fi Balon de Aur", a adăugat el.
Referitor la existenţa unei clauze în noul contract privind posibilitatea de a pleca de la echipă peste doi ani, atacantul francez a precizat: "Desigur că ne gândim. Există parametri, antecedente de care trebuie să ţinem cont. Trebuia să fie un contract care să nu fie prea scurt, dar nici prea lung. Aşa cum este, este foarte bine. Apoi, după trei ani, nu ştiu ce se poate întâmpla, dar deocamdată eu voi investi totul în noul proiect, în această nouă eră. Şi cred că am făcut alegerea potrivită", a conchis Mbappe.
Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, a anunţat sâmbătă, în faţa publicului de pe stadionul Parc des Princes, la ultimul meci al campioanei Franţei în acest sezon, că vedeta Kylian Mbappe şi-a prelungit contractul până în 2025.
Mbappe (23 ani) a prezentat în faţa spectatorilor un tricou pe care scris 2025, după ce a semnat o prelungire a contractului cu trei ani.
Atacantul francez era aşteptat la Real Madrid în această vară, din postura de jucător liber de contract, dar în cele din urmă a fost convins să rămână în capitala Franţei.
Consultări cu Macron
Fotbalistul Kylan Mbappe, care a ales sâmbătă să-şi prelungească înţelegerea cu Paris Saint-Germain până în 2025, respingând ofertele venite de la Real Madrid, a recunoscut, luni, că l-a consultat pe Emmanuel Macron pe această temă, apreciind "sfaturile bune" ale preşedintelui francez, care îşi dorea ca atacantul să rămână, informează AFP.
"Am discutat de mai multe ori şi am primit sfaturi bune. El îşi dorea ca eu să rămân, a făcut parte din negocieri", a declarat Mbappe într-o conferinţă de presă organizată la arena Parc des Princes.
"El a făcut parte dintre diferitele persoane cu care am vorbit pentru fotbal! Aici vedem că fotbalul s-a schimbat şi că are un loc important în societate. Este important, de asemenea, să ştii să rămâi în banca ta în ciuda importanţei pe care ţi-o oferă ţara", a adăugat el.
"Am ales să rămân în ţara mea. Sunt francez şi în calitate de francez vreau să continui un pic să duc Franţa pe culmi, să dau şi mai multă valoare campionatului şi acestui club", a adăugat el.
Mbappe a avut, adesea, ocazia de a se întâlni cu şeful statului francez, el fiind decorat de acesta în 2018 cu Legiunea de onoare după titlul mondial din 2018.
Emmanuel Macron a lăudat, totodată, atitudinea lui Mbappe, care, "departe de derivele" celebrităţii, îşi "păstrează capul pe umeri".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News