Data publicării:

Macron îi răspunde lui Putin: Democraţiile 'au încă multe de adus'

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Emmanuel Macron a declarat vineri că democraţiile 'au încă multe de adus', adresându-i-se lui Vladimir Putin, care a criticat democraţiile occidentale într-un interviu acordat Financial Times, relatează AFP. 

Şeful statului francez i-a dat replica omologului său rus la începutul unei reuniuni bilaterale într-un hotel din Osaka, Japonia, care a avut loc pe marginea summitului G20. 'Sunt convins că, în această lume plină de incertitudini, democraţiile liberale au încă mult de făcut şi de adus', a declarat el.

'Nu este singurul model, dar este un model care există şi care are forţa sa', a adăugat şeful statului francez, exprimându-şi speranţa privind continuarea 'dialogului între democraţiile liberale şi cele care pot revendica mai puţin acest statut'. Auzind aceste afirmaţii, preşedintele rus a zâmbit, la fel ca şi ministrul său de externe Serghei Lavrov, aşezat alături de el, a constatat un jurnalist al AFP.

Emmanuel Macron a spus că vrea să discute cu omologul său rus despre situaţia din Ucraina, Iran şi Siria. 'Avem mult de lucru împreună. Şi sunt convins că, pentru că suntem şi noi şi ei membri ai Consiliului de Securitate, cooperarea între noi este esenţială', a spus el, făcând apel la 'ameliorarea' relaţiilor între Paris şi Moscova. 'Vreau să subliniez că Franţa este unul dintre principalii noştri parteneri', a declarat la rândul său Vladimir Putin într-o scurtă introducere. Vorbind despre primirea migranţilor în Europa, Putin a afirmat, într-un interviu publicat în Financial Times, că 'progresismul şi-a trăit traiul'.

Progresiştii 'nu mai pot de acum să le dicteze oamenilor ce trebuie să facă, cum au încercat să facă în ultimele decenii'. Aceste afirmaţii au fost denunţate şi de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, prezent şi el la Osaka, care s-a declarat 'în total dezacord cu argumentul potrivit căruia progresismul este depăşit'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel