Data publicării:

Macron dorește să vândă avioane Rafale Braziliei după relansarea parteneriatului dintre cele două țări

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Emmanuel Macron, lăudând relansarea parteneriatului cu Brazilia, şi-a exprimat miercuri speranţa că brazilienii vor cumpăra într-o bună zi avioane de luptă Rafale din Franţa.

Şeful statului francez a început marţi o vizită de trei zile în Brazilia cu scopul de a "deschide o nouă pagină" între cele două ţări, după anii "dificili" sub preşedintele de extremă dreapta Jair Bolsonaro (2019-2022), a declarat el în faţa comunităţii franceze la Sao Paulo.

Această vizită va permite dezvoltarea cooperării transfrontaliere cu Guyana Franceză în lupta împotriva exploatării ilegale a aurului şi pentru dezvoltarea economică a Amazoniei, respectând în acelaşi timp biodiversitatea acesteia, a explicat Emmanuel Macron.

Cele două ţări vor coopera, de asemenea, asupra unui "nou program de submarine"

Cele două ţări vor coopera, de asemenea, asupra unui "nou program de submarine", în special cu propulsie nucleară, lucrând împreună şi la construcţia de elicoptere, a făcut cunoscut el.

"Şi, cine ştie, la relansarea discuţiei despre Rafale, pentru că eu cred că nimic nu este vreodată pierdut", a subliniat şeful statului.

Franţa a sperat mult timp să vândă avioane Rafale Braziliei înainte de a-şi găsi în sfârşit primii clienţi de export în Egipt, Qatar şi India.

Rafale este un avion de luptă multirol, capabil să desfăşoare misiuni de apărare aeriană, de recunoaştere sau de bombardament, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel