Data publicării:

Macron despre deficitul public: Regula celor 3% din PIB este o dezbatere dintr-un alt secol

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele francez Emmanuel Macron, care pledează pentru o politică de investiţii activă în Europa, a estimat joi că regula menţinerii deficitului public al ţărilor din zona euro sub plafonul de 3% din PIB relevă o ''dezbatere dintr-un alt secol'', transmite AFP, scrie Agerpres.

Avem nevoie de mai mult expansionism, de mai multe investiţii. Europa nu poate fi singura zonă care să nu facă acest lucru, a declarat Macron într-un interviu publicat joi de săptămânalul The Economist.

Cred că această dezbatere privind (deficitul public de) 3% în bugetele naţionale şi 1% din bugetul european este o dezbatere dintr-un alt secol, a subliniat şeful statului francez cu referire la discuţiile despre nivelul contribuţiilor ţărilor UE la bugetul blocului comunitar.

Emmanuel Macron a insistat pe necesitatea unei relansări bugetare pentru a alimenta creşterea economică europeană, o solicitare care nu este încă susţinută de Germania.

Premierul italian Giuseppe Conte estimase în luna septembrie că este nevoie de o îmbunătăţire a Pactului de Stabilitate şi Creştere, care le impune ţărilor din zona euro ca deficitul lor bugetar să nu depăşească 3% din PIB, iar datoria lor publică să fie de cel mult 60% din PIB, în vederea susţinerii investiţiilor.

Viitorul buget multianual (2021-2027) al Uniunii Europene trebuie să concilieze ieşirea Regatului Unit, un contributor net, cu noi priorităţi - securitatea, migraţia, digitalizarea.

Comisia Europeană propune fixarea contribuţiilor ţărilor membre la 1,114% din venitul naţional brut, comparativ cu 1,03% în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel