Macron denunță "atacul brutal" lansat Putin în Ucraina, după ce a vorbit cu el la telefon. "Războiul a revenit la câteva ore de graniţele noastre"
Emmanuel Macron denunță "atacul brutal" lansat de Vladimir Putin în Ucraina.
Emmanuel Macron a denunţat vineri atacul brutal al Rusiei, care a lansat o invazie în Ucraina din 24 februarie, şi a cerut francezilor "să accepte să plătească preţul libertăţii" în faţa consecinţelor din Europa, transmite Agerpres, citând AFP.
"Mă gândesc la poporul nostru, care va avea nevoie de forţă pentru a face faţă vremurilor viitoare, pentru a rezista incertitudinilor, uneori facilităţii sau adversităţii şi, uniţi, să accepte să plătească preţul libertăţii noastre şi al valorilor noastre", a spus şeful statului francez.
"De la atacul brutal lansat de Vladimir Putin pe 24 februarie, războiul a revenit la câteva ore (distanţă) de graniţele noastre, pe pământ european", a spus el.
Emmanuel Macron a făcut aceste declaraţii după conversaţia telefonică cu omologul rus despre trimiterea unei misiuni de experţi la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ţinta bombardamentelor repetate de care Kiev şi Moscova se acuză reciproc.
Preşedintele francez a făcut apel la un "gând pentru poporul ucrainean care rezistă eroic la atacurile teribile ale armatei ruse şi ale auxiliarelor acesteia"."Da, fantomele spiritului răzbunării, încălcările flagrante ale suveranităţii statelor, dispreţul intolerabil la adresa popoarelor, voinţa imperialistă reapar din trecut pentru a se impune în cotidianul Europei noastre, a vecinilor noştri, a prietenilor noştri", a spus Emmanuel Macron.
Putin a vorbit, din nou, cu Macron. Liderul de la Kremlin a zis că există riscul unei „catastrofe la scară largă” la Zaporojie
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut vineri o convorbire telefonică despre situaţia din Ucraina, au anunţat Kremlinul şi Palatul Elysee, potrivit agenţiilor Reuters, AFP şi EFE.
Conform versiunii prezentate de preşedinţia rusă asupra desfăşurării acestei discuţii, preşedintele Putin a spus că bombardarea sistematică a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse - atacuri pentru care a acuzat din nou Kievul, care la rândul său acuză Moscova -, creează riscul unei catastrofe de mare anvergură care ar putea conduce la contaminarea radioactivă a unor vaste teritorii.
Cei doi preşedinţi au dezbătut diverse aspecte ale situaţiei legate de Ucraina şi au convenit asupra necesităţii ca o echipă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să fie trimisă la acea centrală, mai menţionează Kremlinul, precizând că discuţia telefonică s-a desfăşurat la iniţiativa lui Emmanuel Macron.
Putin şi Macron au subliniat importanţa trimiterii urgente a unei misiuni a AIEA la centrala nucleară, care să permită evaluarea situaţiei la locul faptelor, precizează preşedinţia de la Moscova. Tot conform preşedinţiei ruse, Putin i s-a plâns lui Macron despre menţinerea obstacolelor în calea exportului de produse alimentare şi îngrăşăminte ruseşti pe piaţa internaţională, în pofida acordului semnat la Istanbul ce a permis deblocarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, înţelegere care de asemenea prevede reluarea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News