Data publicării:
Macron confirmă că a discutat cu Mbappe să rămână la PSG
Președintele Franței a recunoscut că a discutat cu Kylian Mbappe să rămână la PSG.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a recunoscut, într-un interviu acordat presei regionale din ţara sa, că a discutat cu starul Kylian Mbappe înainte ca acesta să-şi prelungească contractul cu echipa de fotbal Paris Saint-Germain, informează L'Equipe, potrivit Agerpres.
Cu ocazia unei conferinţe de presă în care a prezentat motivele deciziei sale de a rămâne la PSG, în loc să dea curs ofertei campioanei Spaniei, Real Madrid, Mbappe a precizat că a primit "sfaturi bune" din partea preşedintelui Franţei, care a dorit ca el să "rămână" pe Parc des Princes. Lucru confirmat sâmbătă chiar de către Emmanuel Macron, care a recunoscut că "a avut o discuţie cu Mbappe" înainte ca acesta să aleagă să-şi prelungească înţelegerea cu PSG până în 2025.
Macron spune că nu se ocupă cu transferurile
"Vreau să vă asigur că nu intervin în niciun transfer", a ţinut să sublinieze însă preşedintele Franţei. "Sunt la fel ca orice alt cetăţean când vine vorba de fotbal, cu dorinţa de a vedea un joc frumos şi de a susţine o echipă", a spus Macron, suporter declarat al formaţiei Olympique Marseille.
"Am avut o discuţie cu Kylian Mbappe înainte, pur şi simplu pentru a-l sfătui să rămână în Franţa. Atunci când este solicitat în mod informal şi amical, este rolul unui preşedinte să îşi apere ţara", a conchis Emmanuel Macron.
Macron: Putin a făcut o eroare istorică, dar nu trebuie să umilim Rusia
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, transmite că Rusia nu trebuie umilită, dar admite că Vladimir Putin a făcut o greşeală istorică atacând Ucraina.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a apreciat vineri că omologul său rus, Vladimir Putin, a făcut "o eroare istorică" prin atacarea Ucrainei, astfel că acum este izolat, dar a insistat că Rusia nu trebuie umilită pe plan internaţional, informează cotidianul Le Figaro.
"Eu cred, şi i-am spus, că a făcut o eroare istorică şi fundamentală pentru poporul său, pentru el însuşi şi pentru istorie", a declarat Emmanuel Macron într-un interviu acordat presei regionale din Franţa.
Preşedintele Franţei nu a exclus posibilitatea de a efectua curând o vizită la Kiev şi a insistat că Rusia nu trebuie umilită.
"Nu trebuie să umilim Rusia, pentru ca atunci când se vor încheia luptele, să putem construi o cale de ieşire la nivel diplomatic", a subliniat Emmanuel Macron.
Rugat să spună dacă intenţionează să se deplaseze la Kiev, Macron a răspuns: "Nu exclud nimic în acest moment". "Vrem să creştem sprijinul financiar şi militar destinat Ucrainei şi trebuie să facem totul pentru a putea fi exportate cereale din Ucraina", a insistat Macron, citat de Mediafax.
Joe Biden: Revine Ucrainei decizia de a ceda sau nu teritorii
Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri, răspunzând unei întrebări din partea presei, că revine Ucrainei decizia dacă ar trebui sau nu să cedeze teritorii pentru a obţine pacea şi a pune astfel capăt invaziei ruse.
De la început am spus - şi nu toată lumea a fost de acord cu mine - că nimic (nu va fi decis - n. red.) despre Ucraina fără Ucraina. Este teritoriul lor. Eu nu le voi spune ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă, a afirmat Biden la Rehoboth (Delaware), după ce a fost întrebat dacă Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul păcii, potrivit Agerpres.
Totuşi, adăugat el, probabil la un moment dat va fi nevoie de o reglementare între Ucraina şi Rusia. Însă ce ar implica aceasta, nu ştiu, a mai spus preşedintele SUA.
El a subliniat că în acest timp Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina pentru a se putea apăra singură în faţa agresiunii ruse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News