Data publicării:

Macovei intervine în scandalul superimunității cu trei măsuri proprii

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
monica macovei decee
monica macovei decee

Europarlamentarul PDL Monica Macovei propune trei măsuri care să eficientizeze procedura de ridicare a imunității parlamentare.

Potrivit democrat-liberalei, cererea pentru ridicarea imunității trebuie să se voteze în maxim 48 de ore. În continuare, votul din comisie și plen să fie deschis pentru ca orice parlamentar să-și asume răspunderea pentru decizia lui, iar parlamentarii să nu analizeze probe, ci doar să se asigure că cererea conține indicii reale și că acuzațiile nu sunt inventate din motive politice.

”De ce nu ia USL exemplul de la Bundestag, Parlamentul german, care adoptă la începutul fiecărei sesiuni parlamentare o hotărâre prin care aprobă automat orice cerere ar veni de ridicare a imunităţii, fără să se uite nimeni în niciun dosar?”, spune Monica Macovei într-o declarație politică remisă marți Agerpres.

Contrar celor spuse de cei din USL, europarlamentarul afirmă că aceste trei propuneri nu duc la o ”prezumție de vinovăție”, pentru că decizia cu privire la arestare o ia judecătorul. Potrivit acesteia, prezumția de nevinovăție se raportează la atitudinea și faptele procurorilor și judecătorilor din timpul procesului.

”Politicienii nu sunt trimişi în Parlament să analizeze dosare şi probe, nu aceasta este menirea lor. Pentru asta există judecători. Este împotriva regulilor democratice ca Parlamentul să fie transformat într-o instanţă de judecată, să se substituie justiţiei. Judecătorii sunt singurii într-un stat de drept care dau hotărâri pe baza probelor prezentate de procurori”, precizează democrat-liberala.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel