Data publicării:

Macovei îi dă lecții lui Severin, după condamnare: Act nepatriotic de corupție

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Adrian Severin a fost condamnat, miercuri, la patru ani de condamnare cu executare. Monica Macovei a reacționat, joi, pe Facebook. Europarlamentara susține că Liviu Dragnea ar trebui să-și ceară iertare românilor. 

”Condamnatul Dragnea trebuie să ceară iertare românilor pentru că PSD le-a cerut să-l voteze pe condamnatul Severin. ´Șpaga´ nu e ´lobby´ și ´bani contra amendamente´ îl costă pe condamnatul Severin 4 ani de închisoare cu executare. Pentru că ´bani contra amendamente´ înseamnă luare de mită și trafic de influență. Ca să ia ´șpaga´ mai repede, condamnatul Severin a dovedit maximă eficiență și a trimis, pe mail, o factură de 12.000 de euro pentru 3 zile de muncă ´grea´, celor care l-au angajat pentru trafic de influență. Din păcate pentru el, persoanele cu care a negociat erau jurnaliști sub acoperire și înregistrarea video a făcut turul Europei. Mai mult, fără nicio rușine, Severin a refuzat să își dea demisia din Parlamentul European. Severin nu a fost trimis acolo pentru a-și umple buzunarele. A fost trimis să facă și să ceară legi pentru oameni, nu șpagă pentru legi. Tot fără rușine, după condamnare, Severin a declarat: ´aceasta nu a fost lupta dintre cinste și corupție, ci dintre patrie și dușmanii ei. Românii vor merge mai departe, victoria va fi a lor. Victoria va fi a noastră.´ Nu, domnule Severin! Acesta a fost un act nepatriotic de corupție, iar victoria aparține justiției și oamenilor, pentru că legea s-a aplicat și ați fost condamnat” a scris Monica Macovei pe Facebook. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel