Mașini motorină. Comisia Europeană a pus gând rău motoarelor Diesel
Uniunea Europeană vrea să interzică mașinile cu motoare pe motorină, în acest sens demarând un proiect care se va derula pe termen lung.
Chiar dacă emisiile de CO2 sunt mai mari în cazul maşinilor pe benzină, emisiile cele mai nocive pentru sănătatea umană se regăsesc pe evacuările maşinilor pe motorină, potrivit libertatea.ro.
Impactul nociv al emisiilor diesel asupra mediului şi sănătăţii umane se tot adună, sporind îngrijorările, ceea ce ar putea aduce după sine adoptarea unor reglementări şi mai drastice. Anul acesta, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport în care numărul estimat al persoanelor decedate anual ca urmare a expunerii la poluarea atmosferică era dublu faţă de estimarea anterioară.
Citește și: Mașinile EURO 6, produse din 2015. Ce vor păți cei care au alte automobile
Modificarea a fost făcută în urma reevaluării efectelor unor poluanţi precum oxizii de azot şi particulele în suspensie. Comisia Europeană a propus ca, până în 2050, să se ajungă la interzicerea accesului maşinilor dotate cu motoare cu combustie internă în centrul oraşelor, iar până în 2030, jumătate din maşinile care circulă pe drumurile europene să fie vehicule cu zero emisii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News