Mașini, evaziune fiscală. Percheziții de amploare în România și Bulgaria
Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează, marţi dimineaţa, 14 percheziţii în România şi Bulgaria, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu autoturisme, prejudiciul fiind de aproximativ 1.360.000 lei.
Potrivit unui comunicat de presă remis de IGPR, locaţiile vizate pe teritoriul României sunt în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Galaţi şi Sibiu. De asemenea, sunt puse în aplicare şi 11 mandate de aducere.
Sursa citată menţionează că din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că în perioada decembrie 2015 - martie 2016, mai multe persoane, prin intermediul unei societăţi comerciale din Bulgaria, au făcut achiziţii intracomunitare de autoturisme, pe care le-ar fi comercializat, integral, pe teritoriul României, prin intermediul unor parcuri auto, scrie Agerpres.
Prin utilizarea societăţii comerciale din ţara vecină, suspecţii ar fi ascuns veniturile realizate din vânzare, fiind creat astfel un prejudiciu de aproximativ 1.360.000 lei.
Percheziţia domiciliară la sediul societăţii comerciale din Bulgaria se realizează cu sprijinul autorităţilor bulgare.
Persoanele identificate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice a Sectorului 2 Poliţie, se mai arată în comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News