Data actualizării:
Data publicării:

"M-a terminat psihic. N-am putut să accept". Carmen Negoiță, din culisele conflictelor cu sora sa la Asia Express

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Carmen Negoiță
Sursa foto: Facebook Carmen Negoiță

Carmen Negoiță a vorbit despre conflictele pe care le-a avut cu sora sa, Andreea, la Asia Express. 

"La un moment dat, mi se umple paharul"

"Nu pot să spun că îmi pare rău, cred că am reacționat în funcție de momentul respectiv. Amândouă ne-am cerut după scuze. Când am ajuns seara și ne-am liniștit, ne-am cerut scuze. Au mai fost și zile în care am luat-o din nou razna și seara iar ne-am cerut scuze. Noi în fiecare zi aveam discuția aceasta cu noi: "Băi, nu mi-a plăcut aia!" - "Băi, Andreea, înțelege!". Ea mi-a zis: "Eu nu pot așa ca tine. Tu ești mai rece. Eu sunt mai altfel". Adică fiecare avem temperamentul nostru, e diferit. Eu sunt mult mai închisă și mult mai focusată pe anumite chestii. Ea este un carusel de emoții, care este sus jos - sus - jos, pe care uneori nu poți să-l gestionezi. Pentru mine, modul ăsta de exprimare e greu de gestionat și-l tolerez, îl tolerez, dar, la un moment dat, mi se umple paharul, e adevărat, și atunci mai răbufnesc, după cum s-a vazut.

Dar asta sunt, n-am cum să mă schimb! Văd viața altfel. Am un pic mai multă experiență de viață și nu mă panichez de orice obstacol care ne apare. Clar o să mai cedez și eu și clar o să obosesc, se va vedea, dar ideea este că nu poți. Suntem abia la început și, după trei săptămâni în care toate ți-au mers strună, o zi nu-ți merg lucrurile sau două și faci o tragedie din chestia asta. Adică pentru mine nu era ușor de înțeles acest lucru", a spus Carmen Negoiță pentru ciao.ro.

Vezi și: "Vreau să fiu liberă". De ce a plecat Anca Ciota de la Kanal D

"M-a terminat psihic. N-am putut să accept"

"E greu, e foarte greu când sunt două temperamente atât de diferite și presiunea, timpul, probele, foamea, oboseala. Chiar cred că s-a văzut în emisiune pe fața mea. Și, pe fondul acesta de oboseală, foame, stres, să-ți vină cineva să-ți vorbească două ore încontinuu în ureche, nu e ușor de tolerat oricine ar zice. Adică înțeleg că foarte mulți au empatizat cu Andreea care voia să stea pe bordură și să plângă. Mi se părea că pierdem timp, că nu vom ajunge la misiuni decât dacă vom sta în picioare și vom insista.

În mintea mea când stăteam acolo și făceam încontinuu la autostop, mă rugam, mă mentalizam singură: următoarea mașină a noastră, următoarea mașină a noastră. Dar eu mă manifest altfel, nu mă pun și mă așez jos, pentru că mi se pare că e o mentalitate cumva că renunți și cred că nu am fost crescută în spiritul acesta, eu fiind sora mai mare și care tot timpul a avut responsabilități. Și chestia asta s-a văzut.

Andreea tot timpul a fost mai mică, mai răsfățată, mai protejată și cumva aici s-au văzut diferențele dintre noi. Eu eram: trebuie să rezolv asta, nu contează cum, trebuie să o rezolv și atunci voiam doar să mă lase să rezolv problema și să stea acolo. Nu mă deranja că ea a cedat psihic, că înțelegeam. Nu suportam, în schimb, să mă oblige să mă așez pe bordură. Asta era singura chestie care m-a terminat psihic. Deci nu, n-am putut să accept acest lucru. Înțeleg, dar nu-mi impune să fac același lucru", a mai spus Carmen Negoiță.

"Știam că ne vom enerva și vom țipa"

"Noi știam cam cum vom fi și cum ne vom înțelege. Știam că, la un moment dat, ne vom ieși din sărite, ne vom enerva și vom țipa. Pur și simplu este o metodă de a ne descărca și a elimina din sistem energiile negative, care nu ne folosesc, ca să ne facem treaba cum trebuie. Mie îmi place foarte mult că eu și Carmen suntem diferite. Eu văd lucrurile într-un fel, ea le vede în alt fel și reușim să ne completăm”, mărturisea Andreea, în urmă cu ceva timp, potrivit unui comunicat transmis de Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel