Data publicării:

Lupul, reintrodus în Parcul Naţional Munţii Măcinului

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Membrii Consiliului ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Măcinului (PNMM) au decis, vineri, în timpul unei şedinţe, reintroducerea speciei de lup în parc şi dublarea cel puţin a suprafeţelor strict protejate, aşa încât pe circa 75% din teritoriul parcului să fie interzise activităţile umane.

Directorul general al Administraţiei PNMM, Viorel Roşca, a declarat, pentru Agerpres, că decizia de reintroducere în parc a lupului, specie protejată la nivel european, a fost luată în baza unei evaluări prezentate de specialişti români şi olandezi ai fundaţiei Rewilding Europe şi că, odată cu această specie, vor fi introduse şi exemplare de cerb carpatin şi lopătar.

„Se introduce o haită cu cinci, şase indivizi, din care obligatoriu o femelă alfa care va desemna masculul alfa. Va fi o monitorizare permanentă să vedem dacă spaţiul pe care-l asigură şi componenta faunistică de sub specia cheie, lupul, sunt suficiente. Pentru asta va trebui să aducem nu doar lupul, ci să fim atenţi şi la competitori, iar şacalul este competitorul principal. Dorinţa noastră nu e de a-l elimina, ci să-i fie inhibat instinctul de a se reproduce, astfel încât controlul să fie deţinut de lup”, a menţionat Viorel Roşca.

Exemplarele de lup vor fi aduse din zona Vrancei şi vor fi atent monitorizate timp de doi ani. „Vor fi garduri electrice, unde va fi nevoie, vor fi compensaţii pentru prejudiciile aduse animalelor domestice. Nu ne hazardăm. E un lucru de mare sensibilitate. Decizia din punct de vedere ştiinţific este că prin aducerea în componenţa lanţului trofic a lupului se va mări gradul de stabilitate în ceea ce priveşte gradul de conservare atât în relaţia dintre specii, ci şi între tipurile de habitat care sunt ecosistemice în PNMM”, a mai spus directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului.

Suprafaţă dublată

În timpul şedinţei, membrii Consiliului ştiinţific au aprobat şi extinderea suprafeţei strict protejate din parcul național meționat  de la circa 4.000 de hectare, cât este în prezent, la aproximativ 8.500 de hectare, ceea ce înseamnă că pe circa 75% din suprafaţa parcului vor fi interzise activităţile de exploatare a resursei naturale.

Ideea reintroducerii lupului în Parcul Naţional Munţii Măcinului a mai fost vehiculată şi în urmă cu circa 10 ani, însă, până în prezent nu s-au făcut evaluări ale stării habitatelor. De mai mulţi ani, populaţia din comunităţile învecinate parcului reclamă creşterea exemplarelor de şacal.

În imediata vecinătate a Parcului sunt şase comune şi un oraş care numără în total circa 37.000 de locuitori. Cu cele peste 3.450 de specii de floră şi faună, dar şi cu suprafeţe importante de vegetaţie stepică, Parcul Naţional Munţii Măcinului, declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice. Munţii Măcinului au o deosebită importanţă între formaţiunile muntoase de pe teritoriul României, fiind cei mai vechi munţi din ţara noastră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel