Luptătorul MMA care a aruncat mai multe obiecte de la balconul unui imobil din Mamaia şi apoi a postat filmările pe internet a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Tânărul este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
″În noaptea de 7 spre 8 august, în jurul orei 3,00, aflându-se la o petrecere ce a avut loc în staţiunea Mamaia, de faţă fiind mai multe persoane, a aruncat într-un loc public, respectiv parcarea din faţa blocului, fără niciun motiv, cu un scaun pliabil peste balconul apartamentului, scaun ce a căzut peste autoturismul marca Jeep Wrangler, ce se afla parcat, provocându-i distrugeri minore, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică, iar ulterior, acesta i-a luat ochelarii de vedere ce aparţineau persoanei vătămate D.Ş, care era prezent în apartament şi i-a aruncat peste acelaşi balcon, provocând distrugerea acestora”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
VEZI ȘI: VIDEO - Un petrecăreț din Mamaia au aruncat cu scaune și pahare peste mașinile parcate
Poliția Română: Sunt celebru, scoate-mă de aici!
Înainte de a fi plasat sub control judiciar, tânărul a fost reţinut vineri de poliţiştii din Constanţa. Oamenii legii au scris pe Facebook despre acest caz, într-o postare intitulată „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
"„Sunt celebru, scoate-mă de aici!” Cam asta are în gând, în acest moment, teribilistul din Mamaia. Deocamdată, este un pic reținut. Mai exact…de Poliție. Zilele precedente, pe internet, au apărut imagini în care un tânăr, dornic de faimă, se filma în următoarele ipostaze:
- a aruncat, de la balcon, o sticlă de șampanie spre două fete și un scaun pe mașinile parcate;
- i-a promis unei mame o sumă de bani pentru a-și ucide fiul;- i-a aruncat ochelarii de vedere unui tânăr peste balcon;
- a provocat persoane din preajma sa;
- a încercat să sugrume un tânăr, folosind o tehnică de lupte.
În acest moment, el a fost reținut, pentru 24 de ore. Va trebui să explice motivele pentru care a avut acest comportament, deși nu există o logică în tot ce a făcut.Un asemenea comportament este complet intolerabil. Dacă vrei să fii celebru sau vrei să fii apreciat, fă-o legal și într-un mod civilizat.", a transmis Poliția Română pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană