Data publicării:

Lup suspectat că a mâncat un cangur

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un lup este suspectat că a mâncat un cangur domesticit şi a muşcat un altul de ureche în timpul unui atac pe timpul nopţii la Balen, în nord-estul Belgiei.

Cangurul dispărut este "probabil mort", mâncat "drept masă de Crăciun" de către lup, a declarat Jan Loos, directorul centrului de pentru animale sălbatice Landschap. Celălalt cangur a fost rănit, muşcat de ureche, dar este "într-o stare bună de sănătate", a declarat acesta.

Cangurii se aflau în grădina proprietarilor când a avut loc atacul. Proprietarii, a căror identitate nu a fost dezvăluită de Jan Loos, sunt cei care au apelat la specialist.

"Am descoperit urme de lup, aşa că este aproape sigur că a fost vorba de un lup, dar nu suntem 100% siguri despre care lup este vorba", a declarat expertul.

Acesta bănuieşte că autorul ar fi un lup poreclit August, reperat la jumătatea anului 2018 şi care cutreieră regiunea traversând frontiera dinspre şi înspre Germania.

Animale australiene, cangurii  trăiesc de obicei în Europa în  grădinile zoologice, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel