Data actualizării:
Data publicării:

Lună Plină în Pești, 26 august. Astrolog: Imaginați-vă următorul scenariu

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Daniela Simulescu
Daniela Simulescu

Daniela Simulescu, astrolog, a transmis informații importante despre Luna Plină în Pești de duminică, 26 august.   

„Duminică, 26 august, la 14:56, vom avea Lună Plină în Pești. Astrograma evenimentului este una care ne trimite cu gândul la casa XI, cea a prietenilor și a planurile de viitor.

Imaginați-vă următorul scenariu: treceți printr-o perioadă extrem de grea din punct de vedere emoțional și nu este nimeni din familie lângă voi. Pe cine ați suna să vină să vă țină companie? Și cine ar veni chiar și de departe doar să vă asculte, să vă spună o vorbă bună și să stea pur și simplu lângă voi, fără să vă certe sau să vă judece? Dacă nu este nimeni în "listă", vă recomand să vă faceți un mic inventar personal. Să vă dați seama cu ce ați greșit. Și să nu aud textele acelea că prietenii adevărați nu există. Cu toții vom trece prin despărțiri, probleme de sănătate, tragedii mai mici sau mari. Și vom avea nevoie de o persoană dragă. Dar să nu vă gândiți că veți primi de la Univers așa pur și simplu pe cineva, ci va trebui să întrețineți legăturile, și la bine și la rău. Nu căutați oamenii doar să vă plângeți, ci să îi și anunțați veștile cele mai bune. Sunați-i să îi întrebați cum sunt, dacă au nevoie de ceva. Cei care vor rămâne alături ani și ani merită timpul și o bucățică din sufletul vostru.

Renunțați la așteptări de genul: te-am ajutat, îmi ești dator. Din experiența astrologică, mi-am dat seama de un lucru: nu vei fi ajutat de cel căruia i-ai întins o mână. Universul are propria lui matematică și știe pe cine să îți trimită în ajutor astfel încât să îi iasă ecuația”, a transmis Daniela Simulescu.

Vezi și: Daniela Simulescu, astrolog: De aici nevoia de a susține cauzele în opoziție cu ceilalți români


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel