Data actualizării:
Data publicării:

"Lumea nu știe...". Bulai atrage atenția: România este în prima clasă de risc seismic, alături de Chile și Japonia. Nu suntem pregătiți

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pixabay.com (Angelo_Giordano)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pixabay.com (Angelo_Giordano)

Sociologul Alfred Bulai avertizează că România nu este pregătită de următorul cutremur, la „Nod în papură” de la DC News TV.

„Lumea nu știe că noi, România, suntem în prima clasă de risc seismic, alături de Chile, Japonia. Noi suntem acolo. Avem cutremure mici ultrafrecvente – alea foarte mici nu le dă presa. Sunt și cele de 2-3-4 grade care sunt frecvente. Însă în România, cam la 40-50 de ani, fără să facem predicții, ci doar studiem istoria, sunt cutremure de până în 7 grade. De regulă, dacă sunt multe mai mari, dar până în 7 grade, se amână cel de 7 grade. E o chestiune de aranjat plăcile tectonice.

De regulă, la 200 de ani se pare că ar fi un cutremur de peste 8 grade. Problema este că, de la cel din 1977, a trecut aproape jumătate de secol. Ultimul cutremur uriaș a fost în 1802 spun istoricii. Apoi a fost în 1940, apoi în 1977 (adică la 37 de ani)”, a explicat sociologul Alfred Bulai la DC News TV.

E puțin spus că nu suntem pregătiți

Youtube video image

„Acum e puțin spus că nu suntem pregătiți. Cea mai bună comparație pe care o poți face este cu momentul 1977. Eu aveam 14 ani, eram mai mărișor. Nu știam ce se întâmplă, maică-mea prinsese cutremurul din 1940: a stat în casă, s-a îmbrăcat, și-a ales ce căciulă să pună pe cap, toate astea în timp ce era cutremur. Eu am crezut că e o bombă și am ieșit din bloc, m-am uitat la școală și cu tristețe am constatat că nu s-a prăbușit școala.

În ’77 au fost vreo o mie de morți, s-au dărâmat blocuri și case vechi, dar și vreo trei construcții mai noi. Atunci totuși aveai armată, parcul auto era insignifiant, adică nu s-au blocat străzile, toate instituțiile erau ale statutului. A fost forță de muncă rapidă – până și liceenii au fost scoși”, a adăugat el.

Care e situația acum?

„S-a construit în neștire acum, mai ales în anii ’90, Dumnezeu știe cum. S-au închis balcoanele cu termopan care e foarte greu, șansa să-ți cadă balcoanele oricum este mare la un cutremur mare. S-au creat dependențe viscerale de comunicare. În ziua de astăzi, dacă copilul întârzie 10 minute, îl suni. Dacă e cutremur în timpul școlii, va fi nebunie. Pompierii nu pot intra în multe zone din București, cum ar fi Centrul Vechi, din cauza lipsei de spațiu”, a conchis Bulai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel