LUKOIL. VICTOR PONTA. CSM s-a sesizat în cazul declarațiilor premierului
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat în privinţa declaraţiilor premierului Victor Ponta legate de dosarul Lukoil şi de sechestrul pus asupra unor bunuri ale companiei

CSM va hotărî, în şedinţa de joi, dacă va cere Inspecţiei Judiciare referitor la o eventuală afectare a independenţei procurorului de caz.

"Având în vedere solicitările unor reprezentanţi ai mass media cu privire la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice ale Premierului României din data de 6 octombrie 2014, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului faptul că aceste aspecte vor fi puse în discuţie în şedinţa Plenului CSM din data de 9 octombrie 2014, urmând a se lua o hotărâre cu privire la necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare asupra unei eventuale atingeri adusă independenţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în efectuarea urmăririi penale în dosarul Lukoil", informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), într-un comunicat de marţi.

Citește și: Cristoiu:Ponta, în cazul Lukoil, câștigă electorat și are perfectă dreptate

Prim-ministrul a declarat, luni, despre dosarul Lukoil, că procurorul este suveran şi independent în cercetarea cazului, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea prsoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

Ponta a făcut referire şi la sechestrul asupra unor bunuri ale companiei, comentând: "Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel