Luis Lazarus deschide un nou OTV: Demarez din nou un proiect TV!
Luis Lazarus a vorbit, pentru DCNews, despre proiectele pe care urmează să le dezvolte în viitor.
„Eu chiar am în vedere să demarez din nou un proiect de televiziune. Și o să îl demarez. Fie voi achiziționa o televiziune de pe piață, din lista must carry, fie voi construi o televiziune de la zero. Vom vedea dacă în raport cu ce s-a întâmplat în anii 2010-2012 e mai multă libertate”, a mărturisit Luis Lazarus la DC NEWS.
Întrebat dacă a ieșit pe câștig ori pe pierdere după experiența pe care a avut-o cu televiziunea Zeus TV, Lazarus a mărturisit că a „pierdut o groază de bani”.
„Am pierdut o groază de bani. Nici nu vreau să mă gândesc. Toate agoniselele mele și banii pe care i-am primit de la mama mea. Am pierdut o groază de bani cu această televiziune”, a mai precizat Luis Lazarus, care totuși pare decis să încerce din nou această experiență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News