Lui Arthur Suciu i-a plăcut ”Don't Look Up”: E un atac la adresa celor care pun botul, dar un atac în glumă, ca să doară mai tare
Scriitorul Arthur Suciu a explicat de ce i-a plăcut filmul „Nu priviți în sus” („Don't Look Up”), care a iscat o adevărată dezbatere în mediul online.
„Să zic și eu ce-am înțeles din ”Don't look up” și de ce mi-a plăcut chiar foarte mult
E un film de nivel mediatic, adică se exprimă la fel de simplu ca o reclamă sau un articol de ziar. Folosește parodic simboluri din filmul american pentru că așa e mai simplu să comunici. Ideea celor care au făcut filmul e să fie totul foarte simplu ca să priceapă și ultimul gherțoi. Deci, cine aștepta ceva subtil a greșit total.
Filmul nu vrea să fie subtil. Dimpotrivă, vrea să tragă cu tunul.
Care-i ideea? Ești un băiat care ține la prietenii săi afro-americani și visează la măsuri de salvare a planetei? OK, filmul zice că e foarte bine. Crezi în Dumnezeu și vrei o lume mai spirituală? Filmul zice că e bine să vrei asta. Dar nu asta e problema.
”Don't look up” nu atentează la convingerile nimănui, nu vrea să enerveze nici o tabără, nici pe progresiști, nici pe conservatori. Filmul vrea să spună doar atât: ”V-au făcut băieții din vorbe pe toți, și pe progresiști, și pe cei de la țară, pe toți. Ați pus botul, v-au făcut!”
Din acest punct de vedere, filmul este un atac la adresa tuturor fanaticilor, a tuturor celor care pun botul. Dar e un atac în glumă, ca să doară și mai tare. E un fel de a spune: ”Vedeți cât sunteți de fraieri?”
Nu e vorba despre vreo ideologie. Este vorba despre nihilismul politicienilor (din orice partid), al vedetelor (de la orice televiziune), al corporațiilor vs convingerile voastre naive, acelea care-ți rup inima. Crezi în acești nihiliști, pune botul și atunci devii cel mai fraier de pe planetă. Nu-i vreo idee originală, dar e fix realitatea”, a scris Arthur Suciu pe contul de Facebook.
„De fapt”, a continuat acesta, „filmul arată că există probleme grave cu realitatea. Nu mai trăiește nimeni în realitate. Unii nu cred când li se spune că se apropie o cometă, alții nu fac nimic nici măcar când o văd cu ochii lor sau vor să profite de ea.”
„Cometa este realitatea, cea care învinge orice manipulare. Iar mesajul filmului e: Vine o cometă spre voi, iar voi puneți botul ca proștii”, a conchis acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News