Șapte case?
"Sesizez oficial încălcarea flagrantă de către primul-ministru Victor Ponta a legislației privind integritatea în exercitarea funcției publice. Este vorba despre declarația de avere depusă de Victor Ponta, în care, din 2010 (...) omite în mod intenționat să treacă bunurile soției. (...) Probabil a considerat că electoratul PSD nu ar privi cu ochi buni să vadă că de fapt Victor Ponta are de fapt șapte case în proprietate (...) și și-o fi imaginat probabil că votanții PSD nu l-ar vota pe Victor Ponta aflând că la vârsta de 42 de ani deține împreună cu soția șapte case", a declarat Ludovic Orban, în fața sediului ANI, după ce a depus sesizarea.
În opinia sa, faptul că premierul nu ar fi menționat aceste bunuri reprezintă o încălcare gravă a legii 176, articolul 3, alineatul 2, care prevede obligativitatea persoanei aflate în funcție publică de a completa declarația de avere inclusiv cu bunurile soției și ale copiilor aflați în întreținere.
Acuzații de fals în declarații
Ludovic Orban consideră că Victor Ponta s-ar face vinovat de "infracțiunea de fals în declarații" și a dezvăluit că a solicitat o audiență la președintele Agenției, Horia Georgescu, pe care însă nu a obținut-o.
Vezi și: Daciana Sârbu îl dă de gol pe Victor Ponta. "E o conspirație"
"Nu mă interesează de ce Victor Ponta a încălcat legea, pe mine mă interesează ca instituția abilitată cu încălcarea legii în ceea ce privește integritatea în exercitarea funcției publice să fie extrem de rapidă în soluționarea acestei sesizări și să arate același zel pe care îl arată în cazul sutelor și miilor de primari acuzați de incompatibilitate pentru prezența în AGA sau în consiliile de administrație, să arate același zel și în cazul premierului și candidatului la Președinție, Victor Ponta", a continuat vicepreședintele PNL, citat de Agerpres.
Urmează Parchetul General
Ludovic Orban a subliniat că ANI trebuie să întocmească "de urgență" un raport și să stabilească cu precizie eventualele sancțiuni împotriva lui Victor Ponta și a soției sale, Daciana Sârbu. De asemenea, el a precizat că, dacă în termen de o săptămână ANI nu va soluția sesizarea pe care a depus-o, se va adresa Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Vicepreședintele PNL a precizat că a făcut sesizarea atât pe numele lui Victor Ponta, cât și pe numele soției acestuia, Daciana Sârbu.
"Mi s-a părut că nimeni nu are dreptul să vorbească de funie în casa spânzuratului. (...) Tu vezi paiul din ochiul adversarului, când ai în ochii tăi o bârnă cât casa", a conchis Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi