Data publicării:

Ludovic Orban, răspuns la o întrebare despre Băsescu

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Ludovic Orban
Ludovic Orban

Ludovic Orban a declarat, luni, că l-a felicitat pe Eugen Tomac pentru alegerea în funcţia de preşedinte al PMP, partid despre care a afirmat că este 'mai frecventabil' acum.

'L-am felicitat pe Eugen Tomac pentru alegerea în funcţia de preşedinte. Am discutat cu domnul Tomac. Nu avem decât discuţii oficiale de la nivelul PNL cu PMP în vederea moţiunii de cenzură', a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a adăugat că nu a avut discuţii personale nici cu Robert Turcescu, nici cu alţi parlamentari din PMP. 'Nu am avut şi nu am discuţii personale nici cu domnul Turcescu, nici cu alţi parlamentari, pentru că interlocutorul nostru este PMP, care acum este mai frecventabil şi, ca atare, discuţiile le derulăm oficial cu partidul politic şi cu parlamentarii acestui partid', a afirmat Ludovic Orban.

Liderul PNL a spus, de asemenea, că nu a avut nicio discuţie cu Traian Băsescu, fostul preşedinte al PMP. 'Colaborăm la nivelul Parlamentului formaţiunile politice şi parlamentarii care sunt de Opoziţie şi cred că aţi văzut că am avut demersuri comune, poziţii comune şi am şi votat de cele mai multe ori împreună', a afirmat Orban, despre o coalizare a dreptei.

Moțiune de cenzură

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului urmează să fie depusă miercuri. Eugen Tomac a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară. 

Vezi și: Robert Turcescu, la PNL: Lucrurile au luat-o razna 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel