"Pe gaz, pe lângă alocarea de 200 milioane pe exerciţiul actual, eu cred că putem să solicităm finanţare şi pe PNRR. De asemenea, noi am solicitat deja, în cadrul bugetului 2021 - 2027, încă 800 de milioane. (...) E o nevoie mare de tot de finanţare. Aici trebuie să vă spun că noi am prevăzut şi am făcut o modificare la Legea gazelor şi electricităţii prin care 50% din taxe..., odată ce pornesc exploatările offshore şi deja e posibil în cursul acestui an să înceapă prima exploatare offshore, o parte din taxele care sunt colectate din exploatările de gaz de la Marea Neagră, exploatări offshore, să se constituie într-un fond care să finanţeze astfel de investiţii. Adică este posibil să avem o resursă şi bugetară pentru a suplimenta aceste investiţii", a afirmat Ludovic Orban, la dezbaterea pe tema Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, organizată la CJ Vrancea, transmite Agerpres.
El s-a referit şi la Compania Naţională de Investiţii, menţionând că pot fi lansate proiecte noi prin această companie.
"Anul acesta am prevăzut o sumă efectivă de aproximativ un miliard. Am prevăzut credite de angajament care să permită lansarea de noi proiecte. Ştiţi că am modificat legislaţia şi am creat posibilitatea de a finanţa şi alte categorii de proiecte decât cele care erau finanţate. Că realitatea este că şcoli, grădiniţe, săli de sport s-au cam făcut şi atunci am vrut să extindem un pic portofoliul de proiecte pe CNI. Deci există o sumă alocată pe credite de angajament, care să permită începerea de proiecte noi", a adăugat Orban.
Liderul liberalilor a menţionat că, în acest moment, Compania Naţională de Investiţii are o capacitate limitată de a derula proceduri de licitaţie.
"Aşa cum este astăzi, Compania Naţională de Investiţii are numai o structură centrală, cu o capacitate limitată de a derula proceduri de licitaţie, ţinând cont de numărul de proiecte care sunt deja pe lista de sinteză, va trebui să găsim o modalitate de a putea derula procedurile mai repede. Încă nu am identificat o soluţie. Discutăm două variante: fie să înfiinţezi structuri regionale şi ele să deruleze procedurile pentru proiecte mai mici, structura naţională pentru proiectele mai mari, fie dacă se poate găsi legal, constituţional, o modalitate prin care să poţi să delegi derularea procedurilor de achiziţie către autoritatea locală. Încă nu am ajuns la nicio soluţie. Cert este că o să existe posibilitatea pe anul în curs de a putea finanţa proiecte", a explicat Ludovic Orban.
La dezbatere au participat mai mulţi primari din judeţul Vrancea, precum şi europarlamentarul Siegfried Mureşan, deputaţii Ion Ştefan şi Ionel Dancă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european