Ludovic Orban, îngrijorat de devalorizarea leului
Premierul Ludovic Orban s-a declarat, vineri, îngrijorat de creșterea constantă a euro în raportul cu moneda națională și a precizat că Guvernul va încerca să coreleze politice sale cu cele ale Băncii Naționale, astfel încât efectele negative asupra economiei să fie reduse.
"Cu siguranţă (mă îngrijorează - n.r.). Urmărim cu maximă atenţie şi încercăm o corelare a politicilor guvernamentale cu politicile Băncii Naţionale a României, astfel încât să reducem astfel de efecte economice negative. (...) În general în economie efectele unor decizii se simt în timp. Evoluția raportului leu-euro depinde în foarte mare măsură de evoluția balanței comerciale", a declarat Ludovic Orban.
Prim-ministrul are încredere că BNR va putea ține un echilibru între leu și euro.
"Vă readuc aminte că, începând cu 2017, continuând cu 2018, continuând cu 2019, din cauza politicilor economice ale guvernelor PSD, deficitul comercial a fost într-o continuă creştere şi riscă să atingă pe 2019 cifra de 18 miliarde de euro deficit comercial. Evident că asta afectează şi pune presiune asupra monedei naţionale, pentru că datorită creşterii importurilor evident că e o nevoie mare de valută, de euro, mai ales că aproape 80% din volumul schimburilor comerciale se realizează cu ţări din Uniunea Europeană. Asta permanent a afectat raportul leu-euro. Asta este cauza principală a scăderii leului în raport cu euro. Pe de altă parte, am încredere că Banca Naţională va avea capacitatea să ţină un echilibru între leu şi euro", a afirmat liderul PNL Ludovic Orban.
Euro se vindea joi şi cu peste 4,85 lei la cele mai mari bănci
Euro se vindea joi şi cu peste 4,85 lei la cele mai mari bănci din România, după ce Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,7808 lei/euro, un nou nivel record. Leul a atins minime record succesive săptămâna asta într-o accentuare a tendinței de depreciere din ultimele circa trei luni.
Banca Națională a României se așteaptă la o acomodare lentă a monedei naționale în raport cu poziția economiei, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.
Analiștii au pus deprecierea leului în raport cu euro pe fondul importurilor masive din perioada aceasta, precum și pe datele deficitului comercial la nouă luni ce s-a umflat cu circa 20% față de cel din perioada similară a anului anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News