Majorarea salariului minim brut pe economie este o decizie care trebuie elaborată în parteneriat cu Consiliul tripartit şi trebuie găsit un mecanism obiectiv pentru a efectua această creştere, a declarat marţi premierul desemnat, Ludovic Orban, la audierea ministrului propus al Finanţelor, Florin Cîţu, în comisiile de specialitate, citează Agerpres.
"Din 2015, Comisia Europeană ne solicită să existe un mecanism prin care să se stabilească această creştere a salariului minim pe economie. Acest mecanism nu a fost instituit. Trebuie să ştim foarte clar în momentul în care majorăm salariul minim pe ce ne bazăm. Pe indicele de creştere a productivităţii, pe creşterea salariului mediu brut pe economie, rata inflaţiei o iau în calcul. Trebuie găsit un mecanism obiectiv care să determine o creştere a salariului minim nu din burtă, ci printr-o decizie administrativă, pentru că decizia salariului minim produce consecinţe în economie care s-ar putea întoarce împotriva celor pentru care vrem să majorăm salariul minim, pentru că există riscul ca în anumite zone, dacă urcăm salariul minim prea mult, să-i lăsăm fără locuri de muncă şi capitalul să migreze din România. Este o chestiune de decizie care trebuie elaborată în mod evident în parteneriat cu Consiliul tripartit, cu sindicate, patronate, organizaţiile neguvernamentale care sunt grupate şi care probabil dezbat propunerea ministrului care a fost formulată", a explicat Orban.
Hotărâre de Guvern
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a publicat săptămâna trecută un proiect de Hotărâre de Guvern conform căruia salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 2.262 lei lunar, începând din ianuarie 2020, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,518 lei/oră.
De asemenea, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se majorează de la 2.262 lei la 2.620 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 15,657 lei/oră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan