Ludovic Orban: Anul ăsta PSD a tăiat pensiile
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că în acest an "PSD a tăiat pensiile", afirmând că acestea ar fi trebuit să crească cu 8% de la 1 ianuarie.
"Anul ăsta PSD a tăiat pensiile, pentru că dacă ar fi aplicat formula de creştere a pensiilor care exista şi există în legislaţie, în mod normal pensiile trebuiau să crească de la 1 ianuarie cu 8%.
Asta însemna pe punctul de pensie 12 luni ori 8% - 96, or, ei au crescut punctul de pensie cu 10% de la 1 iulie, iar pentru primul trimestru, pentru prima dată de mulţi ani de zile, pensia medie a scăzut în România, raportat la ultimul trimestru al anului 2017", a declarat Orban, la B1 TV.
El a mai arătat că a crescut şi rata inflaţiei iar pensionarii resimt cel mai mult.
"Rata inflaţiei a fost de 5,4%, în realitate, aceasta e valabilă pentru toate produsele şi serviciile de la nivelul economiei, dar dacă analizezi creşterea preţurilor pe ceea ce se numeşte coşul zilnic, în special coşul zilnic al pensionarului, în jur de 9% este estimarea făcută pe mâncare, medicamente, energie electrică, gaze", a spus Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News