Data actualizării:
Data publicării:

Ludovic Orban: "Am scăpat de o piatră de moară"

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a spus, într-o emisiune tv, că până la achitarea de la ÎCCJ a fost un om dărâmat.

"Am scăpat de o piatră de moară pe care am purtat-o în sinea mea" şi-a început intervenţia la Realitatea Tv Ludovic Orban.

"Nu a fost o perioadă uşoară. În astfel de momente, când eşti supus unui oprobiu public, foarte mulţi oameni se uită pieziş la tine, te simţi prost, nedreptăţit, afectat moral şi sufleteşte şi e foarte greu să rezişti. Am trecut prin multe bătălii în viaţa mea, am fost şi la pământ, dar pentru cei apropiaţi care au resimţit acestă suspiciune, bănuială, a fost foarte greu. Mi s-au îndepărtat prieteni, cunoscuţi, dar le mulţumesc că au fost alături de mine soţia, copiii, mama, rudele. Le mulţumesc şi celor care au fost alături de mine din punct de vedere profesional şi care m-au susţinut moral: avocaţii mei. Nu am avut nicio experienţă anterioară cu DNA, cu instanţele, şi m-au ajutat să nu-mi folosesc notorietatea, să nu mă victimizez şi să fac tot ce depinde de mine ca să demonstrez instanţelor faptele aşa cum au fost." a mai spus liderul liberal.

[citeste si]

"M-am dezbrăcat de orice haină politică şi m-am dus la instanţe ca simplu cetăţean, să fiu judecat. Orice român poate să-şi găsească dreptatea la instanţe." a mai spus Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel