Lucian Pintilie, în stare gravă la spital
Lucian Pintilie se află internat, de duminică seară, pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Elias din Capitală.
Lucian Pintilie se află într-o stare gravă,potrivit purtătoruuil de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Silvius Negoiţă, precizează Mediafax. Regizorul a mai fost internat și la sfârșitul lunii aprilie.
Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.
Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.
[citeste si]
După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară.
După 1990, revine în ţară şi realizează o serie de filme, proiecte mai vechi, pe care nu le dusese la bun sfârşit din pricina intervenţiei cenzurii. Toate sunt coproducţii româno-franceze precum "Balanţa" (1992), adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu, a doua ecranizare după un alt film, "Mere roşii", în regia lui Alexandru Tatos, "O vară de neuitat" (1994), adaptare a nuvelei "Salata" din romanul fluviu "Cronică de familie", de Petru Dumitriu, "Prea târziu" (1996), scenariul de Răzvan Popescu, "Terminus Paradis" (1998) , "După-amiaza unui torţionar" (2000), "Niki Ardelean, colonel în rezervă" (titlul francez: "Niki et Flo"), scenariul şi dialogurile Răzvan Rădulescu sau "Tertium non datur"(2006), un scurt metraj realizat prin adaptarea nuvelei lui Vasile Voiculescu, "Capul de zimbru".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News