Lucian Șova a declarat că anul viitor încep lucrările pentru un nou terminal la Aeroportul Henri Coandă."Există un proiect. astăzi am îndeplinit toate formalitățile legale, am elaborat hotărârea de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai noului terminal, care va fi în valoare de un miliard de euro, absolut bancabil, cu capacitate serioasă din partea aeroportului să susțină financiar, cu contribuție proprie, mai mult de 30% din valoarea proiectului. Am parcurs avizarea. Este trimis de două zile la Ministerul de Finanțe și mă aștept, după vacanță, să parcurgem avizarea și de la Ministerul Finanțelor și de la Ministerul Justiției. Noul terminal, la anul îl putem începe. Va fi la capătul celălalt al pistei, deci simetric față de acesta cu o legătură, așa cum este și prin alte aeroporturi, cu o legătură de tren rapid. " a declarat Ministrul Șova.
Dezvoltatorii imobiliari, pregătiți psihologic pentru exproprieri
"Există un proiect, noi trebuie să scoatem hotărârea de indicatori tehnico-economici pentru a putea începe exproprierile, nu multe, câteva exproprieri, că sunt niște terenuri mari în posesia câtorva deținători de imobiliare din România. Ei sunt pregătiți psihologic, într-o oarecare măsură, că urmează aceste exproprieri", a mai spus Șova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video