Data publicării:
Lucian Onea și-a dat demisia
Lucian Onea și-a dat demisia de la conducerea DNA Ploiești.
Lucian Onea a fost astăzi la Parchetul General, unde a fost audiat. În fața jurnaliștilor, nu a făcut nicio declarație.
Lucian Onea este urmărit penal de procurorii Parchetului General. În același dosar urmărit este și Mircea Negulescu.
Cei doi sunt suspecţi pentru participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare. Lucian Onea a fost citat marţi la Parchetul General iar Mircea Negulescu vineri. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat, în 13 februarie, că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză constituită în urma unei plângeri formulate după difuzarea înregistrărilor de la DNA Ploieşti.
Anunțul cercetării, din februarie
”Secţia de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media. Totodată, Inspecţia Judiciară - din oficiu şi la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii - efectuează verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleaşi aspecte”, preciza comunicatul PÎCCJ.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News