Data actualizării:
Data publicării:

Lucian Mândruță, la mintea unui copil de 13 ani

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

  Este posibil ca biciclistul și aviatorul Lucian Mândruță să posteze aiureli pe Facebook, știind că sunt aiureli, cu scopul de a crea vâlvă, de a fi distribuite și eventual preluate de presa mainstream. Astfel încât să-și facă notorietate, sau să și-o mențină. O strategie folosită de unii ”influenceri”, care nu lasă rațiunea să le strice audiența.

Mi-e greu să cred, însă, că așa gândește. De pildă, când scrie că românii ar fi diferiți genetic de alți europeni. Ceea ce ar explica de ce în occident totul e mai curat, mașinile sunt mai lucioase, iar pe autostradă se respectă regulile.

”Sau pur si simplu (si aici o sa se supere toata lumea) sunt alt fel de oameni? Nu, nu educati altfel, nu constransi prin lege sa fie altfel. Ci pur si simplu altfel biologic. Si daca treaba asta cu hartia aruncata pe jos e undeva, ascunsa intr-o gena si nu vom scapa niciodata de ea?”, scrie despre români după o vizită în Germania.

Observația (curățenie, mașini etc.) aparține unui copil de 13 ani, ipoteza este lansată de adultul Mândruță. Ai putea spune că este o ipoteză rasistă. Diferențele biologice dintre oameni sunt importante, nu educația, cam asta susțin pseudo-teoriile rasiste. Fiindcă se auto-include în categoria celor cu cocoloșul în ADN, nu poate fi considerată o discriminare (rasială sau etnică).

Uimește, însă, lipsa de logică. Potrivit celor postate de Lucian Mândruță, murdăria de pe străzi și mașinile proaspăt spălate depind de prezența/absența unui cromozom. Ok. Asta înseamnă că ingineria genetică a modificat populații întregi, acum 200 de ani.

”Lipsa completă a igienei personale, întâlnită în majoritatea ţărilor din Europa, a persistat până spre mijlocul secolului XIX. Străzile oraşelor erau acoperite de urină şi fecale, căci oamenii aruncau pe stradă conţinutul oalelor de noapte. La toate acestea se adăuga şi obiceiul măcelarilor de a tăia animalele direct pe străzi, părţile nefolosite şi sângele rămânând tot acolo”, scrie site-ul scientia.ro. Ceea ce știam, mulți dintre noi, de la orele de istorie, sau din romanele citite acasă.

Ce mai citesc, astăzi, copiii, pe Facebook, vedem…

P.S.

Sau, cum s-ar spune în zilele noastre, Update.

Lucian Mândruță a revenit, într-o postare mai recentă, cu precizări. N-a fost o acuză, ci o figură de stil, înțeleg , din această precizare. În esență, dorește schimbarea în bine a românilor, nu poate fi de acord cu patriotismul orb și fals al dacologilor. Perfect. Asta susțineam și eu în rândurile de mai sus: educația poate schimba comportamentele, regulile se impun, de către societate, nu sunt transmise ereditar.

Pe de altă parte, e greșit să spui că aruncăm hârtii pe jos fiindcă am fi genetic diferiți de cei care nu aruncă. Chiar dacă nu a scris ”defect”, tot nu e bine. Nici corect științific, nici justificat de demersul civic.

”Acum cateva zile ma intrebam daca nu cumva exista gena aruncatului hartiei pe jos. Daca nu cumva suntem diferiti si cu asta basta. Imediat, patriotii au sarit sa ma puna la punct. Cuvantul "diferenta" a devenit pentru ei "defect". Cum ar veni, eu i-as acuza pe romani ca sunt defecti genetic.

Adevarul e ca singul defect sunt eu. Ca imi pun intrebarea ce e in neregula cu noi. Ca imi doresc sa fie mai bine si mai frumos.

Ca nu ma pot multumi cu patriotismul orb si fals al celor care spun "Dacii au inventat Europa" si-mi doresc mai degraba sa fie adevarata expresia "Urmasii dacilor si mai degraba ai romanilor sunt respectati in Europa!"

Clar, sunt defect. Nu e mai bine sa nu te intrebi nimici si sa-si incropesti, cum poti, un culcus in mediocritatea tacerii?”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel