Lucian Bute, EMOȚIONAT după o distincție URIAȘĂ primită în Canada: Nu m-am gândit niciodată!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Fostul boxer româno-canadian Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, va fi inclus în Panteonul sporturilor din Quebec, pentru performanţele realizate în cariera sa.

Când am sosit (în Canada), în 2003, eu, un tânăr boxer din România, nu vorbeam nici franceză, nici engleză, şi nu m-am gândit niciodată că voi fi, într-o zi, inclus în Panteonul sporturilor din Quebec. Lumea din Quebec m-a adoptat. Mă simt privilegiat, sunt foarte bucuros, sunt emoţionat, a mărturisit Bute al aflarea veştii.

Bute va intra în posteritate în cadrul unei gale care va avea loc în toamna anului 2021, alături de hocheistul Guy Carbonneau, de schiorul de fond Alex Harvey, de hocheista Caroline Ouellette şi de ciclista Marie-Hélene Prémont, o specialistă în mountain bike.

De asemenea, în acest Hall of Fame al provinciei canadiene vor fi primiţi arbitra de fotbal Sonia Denoncourt şi Tom Quinn, preşedintele Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Sport din Quebec. Bute nu este primul sportiv născut în afara Quebecului inclus în această galerie, el alăturându-se unor nume de referinţă, precum Gary Carter, Jackie Robinson, Peter Stastny sau marele pionier al schiului fond Herman Smith-Johannsen.

Obiectivul Panteonului

Obiectivul Panteonului este de a face vie istoria sportivă de aici, iar aceasta nu e formată doar din sportivi născuţi în Quebec. Exemplul lui Lucian este elocvent. Fie că s-a născut aici sau în România, povestea sa izvorăşte din memoria noastră colectivă, a subliniat Jean Gosselin, vicepreşedintele Panteonului sporturilor şi secretarul comisiei de selecţie.

Bute, care a obţinut cetăţenia canadiană în 2012, intră într-un loc unde celebra sa compatrioată Nadia Comăneci nu a reuşit încă să pătrundă, anunță  Journal de Montreal, care precizează că în Panteon au prioritate sportivii care s-au remarcat în Quebec o anumită perioadă de timp, iar cazul 'Zeiţei de la Montreal este încă dezbătut. Nadia a cucerit la JO de la Montreal trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz, devenind la ediţia din 1976 prima gimnastă notată cu 10.

Lucian Bute şi-a anunţat încheierea carierei în martie 2019, la vârsta de 39 de ani. Bute susţinuse ultimul său meci din cariera profesionistă pe 24 februarie 2017, la Quebec City, pierzând prin KO în faţa columbianului Eleider Alvarez.

Lucian Bute, care şi-a apărat cu succes de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie între 2007 şi 2012, a încheiat cu un palmares la profesionişti de 32 de victorii (25 KO) şi 5 înfrângeri (2 KO).

Bute are în palmaresul său de boxer amator o medalie de bronz la Mondialele din 1999, de la Houston, dar şi o medalie de aur la Jocurile Francofoniei din 2001 de la Ottawa-Hull (Canada), ambele la categoria welter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel