Lucian Bolcaș. Toți acuzații în urma protocolului cu SRI vor scăpa de pedeapsă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Avocatul Lucian Bolcaș a explicat pentru DC News ce ar trebui să facă persoanele care sunt acuzate sau condamnate în baza unor probe administrate în dosare în baza protocolului controversat între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații, dacă se dovedește că aceste e nelegal. 

”Există procedura căilor extraordinare de atac, între care și cea a revizuirii, situație în care sigur că se va constata că anumite probe sunt lovite de nulitate. Trebuiesc înlăturate și în aceste condiții cauza se va rejudeca. Problema este însă practic, pentru că, chiar dacă au existat asemenea echipe speciale care s-au ocupat de anumite dosare, este foarte greu să identifici actul juridic încheiat de aceste echipe, pentru că, de regulă, el este semnat numai de anchetatorul de caz. 

Nu există altă formulă de reformare a hotărârilor judecătorești. Cei care au suspiciuni sau au indicii cu asemenea situații trebuie să formuleze asemenea cereri. Se va face mai întâi o cercetare să se vadă în ce măsură există sau nu o delegalitate cauzată de o anchetă făcută de alte organe decât cele ale Parchetului și se va proceda la anularea lor”, a declarat pentru DC News, avocatul Lucian Bolcaș.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3,  că în situația în care protocolul încheiat între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații ar fi nelegal, pe cale de consecință, probele administrate în dosare în baza acestuia ”clar sunt nule”. 

Citește și: Ministrul Justiției: Dacă PROTOCOLUL este ilegal, probele sunt nule



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel