Lucia Varga va conduce Ministerul Apelor şi Pădurilor
Ministerul Apelor şi Pădurilor va fi condus de Lucia Varga, președintele PNL Oradea.
Din 2007 este președinte PNL, Biroul Municipal Oradea. Între 2005 și 2008 a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Este implicată în mai multe organizații care au ca scop protejarea mediului: din 2007 este preşedinte al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR); din același ani ocupă funcția de preşedinte al Biroului Părţilor la Protocolul privind Apa şi Sănătatea - organizație internațională. Conform declarației de avere, Lucia Varga deține alături de souțul său două terenuri în județul Bihor: primul de 10.000 de metri pătrați, iar al doilea de 11.332 de metri pătrați.
Tot alături de soțul său, ea deține două apartamente în Oradea, unul de 49 de metri pătrați, celălalt de 69 de metri pătrați. Lucia Varga mai are un autoturism Skoda, fabricat în 2004, iar anul acesta a făcut un împrumut de 86.000 de lei la o bancă, scadent în 2016.
Vezi aici declarația de avere a Luciei Varga
LUCIA ANA VARGA - Deputat PNL - CV de pe site-ul personal
Informatii personale
Data nasterii: 1967
Nationalitate: Româna
Starea civila: casatorit, un copil
Experienta profesionala
•2008--prezent Deputat în Parlamentul României
• 2007 – 2009 Presedinte al Comisiei Internationale pentru Protectia Fluviului Dunarea (ICPDR);
• 2007 - Presedinte al Biroului reuniunii Partilor la Protocolul privind Apa si Sanatatea (Londra, 17 iunie 1999)
la Conventia privind protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontiere si a lacurilor internationale (Helsinki, 17 martie 1992);
• 2005 - 2008 - Secretar de Stat Ministerul Mediului;
• 2004 - 2005 - Comisar sef - Comisariatul Judetean Bihor al Garzii Nationale de Mediu;
• 1998 - 2004 - Inspector - Agentia de Protectia Mediului Bihor;
• 1997 - 1998 - Profesor - Inspectoratul Scolar Bihor;
• 1991 - 1997 - Profesor - Scoala generala "Mihai Bravu" Oradea
Studii
• 1986 - 1991 - Universitatea Tehnica Timisoara - Facultatea de Mecanica;
• 2001 - prezent - Doctorand la Facultatea de Mecanica
Cursuri de pregatire profesionala
• Seminar "Strengthening Government Environmental Agencies in Oradea";
• Seminar instruire coordonatori METALCALF&EDDY, ICPEAR Bucuresti;
• Seminar USAID, Oradea, 1998;
• Curs de pregatire organizat de EPAS, FITPOL si ICIM Bucuresti, cu tema "Actiunea de intarire a capacitatii de monitoring - inventare de emisii si modelarea dispersiei poluantilor in atmosfera", Snagov, 1999;
• Seminar de instruire EPTISA, in cadrul programului PHARE 98, "Intarirea capacitatii institutionale si administrative de coordonare a politicii de mediu in conformitate cu acquisul comunitar", "Directiva IPPC - Prevenirea si controlul integrat al poluarii"- Sibiu, 2001;
• Environmental Management Systems and Pollution Prevention Program in România, "Training of Internal Auditors", USAID, Oradea, 2003;
• Curs intensiv de pregatire juridica pentru aplicarea legislatiei in domeniul proteciiei mediului, organizat de Garda Nationala de Mediu, 2004;
• Curs de instruire din cadrul proiectului "Studiu privind protectia si reabilitarea partii sudice a litoralului romanesc al Marii Negre" - Japonia, 2006;
• "Securitate si aparare nationala - securitate si buna guvernare" - Universitatea Nationala de Aparare "Carol I", Colegiul National de Aparare, Bucuresti, 2006
Cariera politica
• Membru PNL
Presedinte PNL Oradea
Limbi straine
• Engleza
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News