Luca Preda, calificat în semifinalele de dublu la turneul US Open
Juniorul Luca Preda s-a calificat în semifinalele de dublu la US Open, însă s-a oprit în ”sferturi” la proba de simplu.
Românul Luca Preda s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu a juniorilor în turneul US Open, ultimul de Grand Slam al anului, la arenele Flushing Meadows din New York, însă s-a oprit în sferturi la simplu.
Preda (18 ani), al cincilea favorit la simplu, a fost învins de norvegianul Nicolai Budkov Kjaer, principalul favorit, cu 6-3, 1-6, 7-5, după două ore și 22 de minute.
Românul a avut mai multe mingi direct câștigătoare (23-21), mai puține erori neforțate (41-44) și mai multe puncte la total (91-85), dar scandinavul a avut un procentaj mai bun la mingile de break (4/8 față de 4/10).
La dublu, Preda și francezul Thomas Faurel, favoriții numărul patru, s-au impus în sferturi în fața perechii americano-germane Alexander Razeghi/Max Schoenhaus, cap de serie numărul șapte, cu 1-6, 7-5, 10-5, în 59 de minute.
În penultimul act, Preda și Faurel vor înfrunta perechea ceho-elvețiană Denis Petak/Flynn Thomas.
Anul trecut, titlul la dublu junioare la US Open a fost câștigat de perechea româno-rusă Mara Gae/Anastasia Gureva, scrie Agerpres.
Aryna Sabalenka - Jessica Pegula, finala feminină a US Open
Bielorusa Aryna Sabalenka, locul 2 WTA, s-a calificat în finala probei de simplu după ce a învins-o pe americanca Emma Navarro, locul 12 WTA, scor 6-3, 7-6 (2), în 93 de minute de joc.
Sabalenka a reușit 8 ași, dar a făcut 5 duble greșeli, în timp ce adversara a avut un as și o ”dublă”, bielorusa remarcându-se și la capitolul lovituri câștigătoare, cu 34 față de 13 ale americancei, aceeași situație fiind și în privința erorilor neforțate.
Aryna Sabalenka o va întâlni în finală pe americanca Jessica Pegula, locul 6 WTA, care a câștigat în fața Karolinei Muchova, locul 52 WTA, scor 1-6, 6-4, 6-2.
Pegula a revenit după ce era condusă cu set și 2-0, iar finala de la US Open este prima sa finală de Grand Slam a carierei.
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de 7 ori, bielorusa conduce cu 5-2 în meciurile directe, cea mai recentă victorie fiind finala de la Cincinnati din acest an, în timp ce Pegula s-a impus în Turneul Campioanelor în 2023, respectiv în ”optimile” de la Cincinnati, în 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News