Lovitură pentru șoferii care încalcă legea: Nici nu vor ști când sunt prinși! Amenzi-”surpriză”, de necontestat, cu dovada VIDEO
Vitezomanii care încalcă legislația rutieră, când o aplicație de navigație nu anunță prezența poliției, trebuie să știe că vor avea parte de surprize! Din fericire pentru ceilalți participanți la trafic, vor fi surprize neplăcute, de natură să corijeze ”teribilismele” în trafic.
Un proiect de lege ar urma să introducă și-n România monitorizarea video a traficului, de către polițiști. Astfel, abaterile șoferilor de la legislația rutieră vor fi constatate automat, în baza probei video. Șoferii care ”ocolesc” legea nu vor avea cale de întors și nici nu vor fi avertizați de prezența poliției în stradă.
Proiectul de lege este depus la Senat, după cum arată avocatnet.ro. Conform sursei citate, proiectul de lege se referă la punerea la punct a unui sistem video de monitorizare a traficului rutier și de constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice din România. Ca să se aplice, proiectul trebuie să fie votat în Parlament și, mai apoi, promulgat de președintele țării.
Poza și amenda
Sistemul ar urma să fie format din dispozitive fixe și mobile prin care să se detecteze șoferii care depășesc limitele legale de viteză, trec pe culoarea roșie a semaforului, se apropie prea mult de mașinile din fața lor sau evită purtarea centurii de siguranță, arată sursa citată. În acest sens, odată cu amenda va veni și poza prin care s-a constatat contravenția.
”Dispozitivele de detecţie se amplasează cu prioritate pe drumurile cu o rată ridicată a accidentelor rutiere pe baza unor analize de risc. Indicatoarele de avertizare a prezenţei dispozitivului de detecţie se instalează înaintea locului dispunerii dispozitivului de detecţie, la o distanţă de maximum 50 m în localităţi, între 100 m şi 250 m în afara localităţilor, respectiv între 500 m şi 1.000 m pe autostrăzi şi drumuri expres. Când condiţiile din teren impun amplasarea la o distanţă mai mare, sub indicator se instalează un panou adiţional Distanţa între indicator si locul dispunerii dispozitivului de detecţie”, scrie în proiect.
Procesul-verbal de amendare va fi comunicat în 90 de zile calendaristice, fie prin poștă, fie prin e-mail. Iar amenzile vor trebui achitate într-un cont nou special creat în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News