Lovitură pentru Putin. Până și Serbia refuză să recunoască pseudo-referendumurile organizate de Rusia în Ucraina
Autor: Alexandru Negrici | Publicat pe: 28 sep 2022, 16:53
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Serbia nu va recunoaşte rezultatele referendumurilor organizate în patru regiuni din Ucraina ocupate parţial de forţele ruse, a declarat miercuri preşedintele Aleksandar Vucic, în ciuda legăturilor strânse dintre Belgrad şi Moscova, potrivit Reuters.

Autorităţile susţinute de Rusia din cele patru regiuni spun că se aşteaptă la majorităţi largi în favoarea anexării la Rusia pe baza voturilor la referendumuri, pe care Kievul şi Occidentul le-au denunţat ca fiind scrutine ilegale desfăşurate sub ameninţarea armelor.

Se aşteaptă ca preşedintele rus Vladimir Putin să proclame anexarea celor patru provincii - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - într-un discurs pe care îl va susţine vineri.

Serbia nu va recunoaşte referendumurile, "întrucât aderă la dreptul internaţional, Carta Naţiunilor Unite şi rezoluţiile ONU", a declarat Vucic presei.

Serbia, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.

Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă sudică populată în principal de etnici albanezi. Moscova a vândut de asemenea arme Serbiei în trecut.

Însă Serbia a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina la ONU şi afirmă că respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei.

"Ne protejăm propria integritatea teritorială şi este în interesul nostru să protejăm integritatea teritorială a altor ţări recunoscute internaţional", a afirmat Vucic.

Ucraina se numără printre ţările care refuză să recunoască independenţa Kosovo faţă de Serbia, notează Agerpres.

Rusia pregătește anexarea unui teritoriu la fel de mare ca Portugalia sau Bulgaria

Oficiali instalați de ruși în patru regiuni ocupate ale Ucrainei au raportat majorități uriașe de voturi în favoarea aderării Rusiei.

Statele Unite pregătesc o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei în cazul în care ar anexa teritoriul ucrainean și un pachet de arme de 1,1 miliarde de dolari pentru Ucraina, care va fi anunțat în curând, au spus oficialii americani.

Voturi aranjate în grabă, scrie Euractiv, s-au desfășurat pe parcursul a cinci zile în regiunile de est Donețk și Lugansk și în Zaporizhzhia și Kherson la sud, care împreună alcătuiesc aproximativ 15% din teritoriul ucrainean, o zonă la fel de mare ca Portugalia sau Bulgaria.

Numărul voturilor din rezultatele complete de marți (27 septembrie) în cele patru provincii a variat între 87% și 99,2% în favoarea aderării la Rusia, potrivit oficialilor numiți de Rusia. Șeful Camerei Superioare a Parlamentului rus a declarat că camera ar putea lua în considerare anexarea pe 4 octombrie.

”Rezultatele sunt clare. Bine ați venit acasă, în Rusia!”, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și aliat al președintelui Vladimir Putin.

În teritoriile ocupate, oficialii instalați de ruși au dus urne din casă în casă în ceea ce Ucraina și Occidentul au considerat că este un exercițiu ilegitim și coercitiv pentru a crea un pretext legal pentru ca Rusia să anexeze cele patru regiuni.

”Această farsă din teritoriile ocupate nu poate fi numită nici măcar o imitație a unui referendum”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenskii într-un discurs video marți seara.

Statele Unite vor introduce o rezoluție la Consiliul de Securitate al ONU prin care le va cere statelor membre să nu recunoască nicio schimbare în Ucraina și să oblige Rusia să-și retragă trupele, a declarat trimisul american, Linda Thomas-Greenfield.

”Referendumul fals al Rusiei, dacă este acceptat, va deschide o cutie a Pandorei pe care nu o putem închide”, a spus ea la o ședință a consiliului.

Rusia are capacitatea de a se opune unei rezoluții în Consiliul de Securitate, dar Thomas-Greenfield a spus că asta ar determina Statele Unite să trimită problema Adunării Generale a ONU.

”Orice referendum desfășurat în aceste condiții, la țeava unei arme, nu poate fi niciodată aproape de liber sau corect”, a spus ambasadorul adjunct al Marii Britanii la ONU, James Kariuki.

Ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite, Vassily Nebenzia, a declarat la întâlnire că referendumurile s-au desfășurat în mod transparent și în conformitate cu normele electorale.

”Acest proces va continua dacă Kievul nu își recunoaște greșelile și erorile strategice și nu începe să fie ghidat de interesele propriilor oameni și să nu îndeplinească orbește voința acelor oameni care le joacă”, a spus el.

Dacă Rusia anexează cele patru regiuni ucrainene, Putin ar putea percepe orice încercare ucraineană de a le recuceri ca un atac asupra Rusiei însăși. Putin a declarat săptămâna trecută că este dispus să folosească arme nucleare pentru a apăra ”integritatea teritorială” a Rusiei.

Dar Mykhailo Podolyak, un consilier al lui Zelensky, a declarat pentru Reuters că Kievul nu va fi influențat de amenințările nucleare sau de voturile de anexare și va continua cu planurile de refacere a întregului teritoriu ocupat de forțele invadatoare rusești.

El a spus că ucrainenii care au ajutat la organizarea referendumurilor vor fi acuzați de trădare și de cel puțin cinci ani de închisoare. Ucrainenii care au fost forțați să voteze nu vor fi pedepsiți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?